Timișoara se află pe locul 2 în Liga, iar de la venirea lui Cosmin Contra bănățenii au înregistrat numai victorii, însă echipa de pe malul Begăi are și cea mai slabă defensivă dintre primele șase echipe clasate, cu 12 goluri primite.
Astfel, gruparea condusă de Marian Iancu a adus în probe în această perioadă doi fundași liberi de contract notează banatsport.ro
Stopperul ceh Jiri Krejci și fundașul lateral-stânga Rafael Rocha sunt cei doi fotbaliști veniți în probe, ei putând fi urmăriți la lucru chiar mâine în amicalul pe care Timișoara îl va disputa în compania celor de la Național Sebiș.
Jiri Krejci este un fundaș central în vârstă de 24 ani și are 190 centimetri înălțime, ultima oară fiind legitimat la Iraklis Salonic, în timp ce brazilianul Rafael Rocha este liber de contract și potrivit sursei citate a fost propus la Poli de conanționalul său Helder.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER