Deplasarea de la Galați a fost de fiecare dată în ultimii 20 de ani una din cele mai grele pentru timișoreni. Poli a câștigat doar două din ultimele 12 meciuri jucate cu Oțelul în deplasare.
Ultima victorie a bănățenilor la Galați a coincis și cu primul meci al lui Hagi ca antrenor la Poli. Atunci au înscris Gigel Coman și Silvășan într-un meci ce s-a încheiat 2-0. Cealaltă victorie din ultimii 20 de ani de la Galați datează din 1992, când antrenor la Poli era Jackie Ionescu, iar echipa timișoreană s-a impus cu 1-0 prin golul lui Voica. „Primul 11” al Politehnicii de la acel meci a fost: Almășan – Varga, Csik, Andreaș, Stoicov – Diaconescu, Bătrânu, O. Popescu, Bărbosu – Roșu, Voica.
Din sezonul 1991-1992, Poli n-a mai obținut maximum de puncte din „dublele“ cu Oțelul. Acela a fost și ultimul sezon în care Poli n-a încasat niciun gol de la gălățeni, învingând cu 3-0 și 1-0. Iar ultimul egal de la Galați dintre cele două echipe a fost un 2-2 în primul sezon al lui Toni Doboș la Timișoara. Echipa lui Grigoraș este redutabilă și în acest sezon pe teren propriu, unde n-a pierdut decât o singură dată, cu FC Vaslui și a remizat cu CFR Cluj. Rapid și Steaua au plecat învinse de pe terenul gălățenilor, iar misiunea poliștilor de a obține al zecelea meci consecutiv fără înfrângere în campionat, se anunță o adevărată provocare pentru trupa lui Uhrin.
"Mereu am avut impresia că deplasarea de la Galați e una foarte grea. E o echipă bună și cu un antrenor foarte bun" – Costel Pantilimon, portar Poli Timișoara "Nu îmi place deloc deplasarea de la Galați. E o echipă grea, incomodă, care mereu te poate surprinde cu ceva" – Dan Alexa, căpitan Poli Timișoara
8 victorii are Oțelul împotriva lui Poli în ultimele 12 meciuri de la Galați
8 puncte a obținut Timișoara în ultimii 20 de ani pe terenul lui Oțelul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER