Poli a renunțat la Dayro!**
Timișoara a renunțat la transferul lui Dayro Moreno de la
Steaua. Într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului
bănățean, Marian Iancu anunță că gruparea de pe Bega și-a retras
orice fel de negociere în privința columbianului.
ProSport redă
integral declarația făcută de patronul lui
Poli:
„Cu privire la transferul jucătorului Dayro Moreno, luați act că
ne-am retras din orice negociere. Considerăm că oferta noastră a
fost corectă, iar introducerea într-o licitație fantomatică ne
expunea unui risc pe care eu nu l-am acceptat. La sfatul celui
mandatat, și mă refer la Daniel Stanciu am hotărât să renunțăm și
să anulăm oferta. Le mulțumim celor de la Steaua pentru
corectitudine și modul în care au derulat tratativele, dar
pretențiile exagerate și lipsa argumentelor în susținerea acestora,
ale jucătorului au făcut imposibilă finalizarea
transferului.” (Marian Iancu, președinte Consiliu de
Administrație al FC Timișoara)