Poli, arătată cu degetul de medieșeni:** „Nu e normal ca unii să scape de datorii prin inginerii, iar alții să plătească”
Ioan Horoba, reprezentantul unui dintre cluburile care se bucură
de privilegiile retrogradării Timișoarei, spune că decizia luată de
Comisia de Apel a Sistemului Național de Licențiere a făcut
dreptate, deoarece unele cluburi au încercat să scape de datorii
prin metode mai puțin curate, în vreme ce alte echipe au plătit
bani grei la buget.
Horoba spune că nici Gaz Metan Mediaș n-a primit în primă fază
licența pentru următorul sezon, dar și-a completat dosarul și
lucrurile au ieșit bine pentru formația lui Cristi Pustai.
„Plâng cu un ochi, râd cu altul. Am rămas siderat când am
auzit că nici Bistrița n-a luat licența. E mai liniște la Bistrița
și n-am auzit că are probleme. Nu mă pot bucura atât de mult de
faptul că jucăm în Europa, pentru că Bistrița a retrogradat. Este a
treia echipă ca vechime în Liga I, după Steaua și
Dinamo.
Din întâmplare, sunt acum la Bistrița, iar această
decizie a fost o mare deziluzie pentru cei de aici. Și pentru
Timișoara îmi pare rău, fără să fiu ipocrit, orașul și suporterii
de acolo merită echipă în Liga I. Acesta este rezultatul politicii
duse de Marian Iancu, care a susținut că va primi licența, deși
știa că nu va fi așa.
Nu este normal ca echipe precum Gaz Metan Mediaș,
Sportul Studențesc sau „U” Cluj să-și plătească datoriile, în timp
ce alții încearcă tot felul de inginerii ca să scape. Până acum,
aceste metode nu erau sancționate, acum sunt.
În primă fază, nici noi n-am luat licența. Noi ne-am dus
cu certificatul din care reieșea că nu aveam nicio datorie. E, în
utlimă fază ni s-a cerut să facem dovada că avem finanțare pentru
cel puțin un an și jumătate.
Nu ne interesează jucători de la Timișoara, pentru că au
contracte foarte mari. Nici de la Bistrița nu cred că vom
lua”, a declarat Ioan Horoba la DigiSport.