„Poli are nevoie de o vedetă”

Anul 2009 a fost unul cu multe realizări pentru Timișoara
fotbalistică. Clasarea pe locul doi în Liga I, eliminarea
Șahtiorului sau prima victorie în Europa după 19 ani, cea de la
Zagreb, sunt câteva dintre plusurile anului care se încheie, însă a
mai trecut un an fără ca Poli să câștige un trofeu. Jackie Ionescu,
antrenorul cu care Poli a luat ultima Cupă, în 1980, le dă câteva
sfaturi oamenilor care sunt acum în club.

Domnule profesor, a fost anul 2009 cel mai bun din istoria
lui Poli?
Eu nu operez cu superlative. Nu mă veți auzi vorbind despre cel mai
bun jucător, cel mai bun antrenor, cel mai bun patron, cel mai
tiran sau așa mai departe. Pentru Poli, anul care a trecut a fost
foarte bun. Chiar dacă nu s-a obținut o calificare în primăvara
europeană, echipa a confirmat, a creat o urmă în cupele europene
după o pauză de 20 de ani. Timișoara și-a făcut din nou simțită
prezența în istoria fotbalului european. În plus, față de anul
trecut, echipa s-a stabilizat, acum sunt șanse foarte mari de a
câștiga campionatul.

Și totuși, a mai trecut un an fără vreun trofeu
câștigat.
Da, trofeul este restanța acestui an. Este restanța clubului, a
ambițiilor noastre. Cu toate acestea, lipsa unui trofeu nu ne
împovărează. Nu pentru că echipa ar fi pe un trend ascendent, ci
pentru că încă există premise pentru atingerea obiectivului, echipa
este aproape de marile performanțe. Pentru aceasta, însă, trebuie
ameliorate câteva lucruri care țin de această echipă. În primul
rând, este vorba despre restartarea psiho-tactică a antrenorului,
care trebuie înscris în totalitate spre o psihologie de învingător.
În interiorul concepției sale tactice, de competiție, trebuie
declanșată energia ofensivă care să-i permită atingerea marii
performanțe. În al doilea rând, lotul trebuie completat cu unul sau
doi jucători, preferabil unul în zona de creație. În al treilea
rând, Poli are nevoie de un jucător de vârf, de mare impact, de
rezonanță. Se poate spune că are nevoie de o vedetă, însă una în
adevăratul sens al cuvântului, care să fie pentru ceilalți un
exemplu de randament, de modestie și de construcție. Poli trebuie
percepută nu doar raportat la patron, la antrenor sau la suporteri.
Numele lui Poli trebuie să se lege de cel al unor jucători
mari.

Ar putea deveni Sânmărtean acea vedetă despre care
vorbiți?
Eu am auzit că este deja al Vasluiului. Oricum, dacă l-a dat
Halagian afară de la Bistrița, îmi închipui că ascunde câteva
lucruri în cutia sa neagră.

Se împlinesc cinci ani de la preluarea echipei de către
BkP. Se putea mai mult?
Se putea și mai mult și mai puțin. Dar, cu siguranță, s-a obținut
mult. Un loc în cupele europene, unul în campionat și o simpatie
publică puternică. Aceasta din urmă a reînviat spiritul clubului,
atrofiat în anii ’90. Eu zic că trebuie să fim mulțumiți și cred că
pe fondul acestor rezultate se pot clădi performanțe importante, cu
condiția ca unii să nu doarmă. Centrul de copii și juniori e foarte
bine că i-a produs pe Pantilimon, Luchin sau Latovlevici, însă
trebuie să apară și vârfuri de atac. Este foarte important ca
pepiniera proprie a clubului să producă jucători de valoare de la
mijloc în sus.

Este o premieră faptul că Poli are în lot doi portari de
națională, Pantilimon și Supic. Credeți că ar fi indicat ca
Pantilimon să fie vândut acum?
E o treabă financiară. Dacă nu ne-am gândi la acest aspect, aș
spune clar că Pantilimon ar trebui reținut. El este o emblemă a
clubului și ar trebui cedat numai în condiții de mare criză pentru
club și acum nu cred că este cazul.

Vorbeați mai devreme despre o mare simpatie publică.
Totuși, media de spectatori la Timișoara a scăzut considerabil în
2009. Care ar fi explicația?
În anii precedenți, echipa era imediat după renaștere, iar
suporterii nu aveau așteptări foarte mari. Apoi, proprietarul a
anunțat obiective foarte înalte încă de acum patru ani, iar
publicul chiar a crezut în aceste obiective. An de an, nu s-a
câștigat niciun trofeu, chiar dacă se putea câștiga. Este o capcană
a acelei permanente anunțări, conducătorii au operat foarte bine,
dar au riscat prin declararea obiectivelor, care au devenit astfel
datorii față de public. Să fim sinceri, acum cinci ani, eram cu
toții mulțumiți cu un loc la mijlocul clasamentului, însă
pretențiile au crescut în mod justificat.