Poli Iași a vrut să dea marea lovitură! Moldovenii l-au sunat pe Marius Șumudică

Marius Șumudică, detalii din negocierile cu CFR Cluj

Poli Iași a rămas fără antrenor după ce Comitetul Director l-a retrimis în teren pe Andrei Cristea, iar ieșenii au încercat să dea marea lovitură și să aducă un tehnician de top.

După ce au fost refuzați în primă fază de Cristiano Bergodi, Eugen Neagoe și Flavius Stoican, ieșeni nu au ajuns la un acord nici cu Dorinel Munteanu, tehnician aflat la un moment dat în pole position să preia echipa.

În aceste condiții, oficialii ieșeni s-au orientat către doi tehnicieni cu nume și i-au contactat pe Marius Șumudică și Dan Petrescu, ambii liberi de contract după ce au plecat recent de la echipe din campionatul Turciei. Cei doi au declinat însă oferta Politehnicii, spunându-le ieșenilor că vor să ia o pauză.

„S-a luat legătura cu mulți antrenori, iar cei mai galonați nu au fost de acord să vină la o echipă aflată pe ultimul loc. Noi sperăm că până săptămâna viitoare vom avea un nou antrenor”, a spus președintele Comitetului Director, Leonid Antohi.

Potrivit unor surse din club, după ce au fost refuzați până acum de mai mulți tehnicieni, Ionuț Badea ar fi în capul listei în momentul de față.

Până atunci, ieșenii au anunțat că la conferința de presă de duminică va participa din partea clubului „antrenorul Andrei Cristea”.

Șumudică, dorit de Dinamo și Poli Iași

Într-o intervenție telefonică la ProSport LIVE, Marius Șumudică a recunoscut că a fost contactat de șefii Politehnicii Iași, dar și de oameni de la Dinamo: Cum mi-am deschis telefonul românesc, pe care l-am ținut mai mult închis, am primit niște mesaje de m-am și speriat, de la un domn Ambrosie, nici nu știu cine e, de pe la Iași. I-am mulțumit pentru mesaj, dar nu se pune problema.

Cea mai nouă și cea mai tare este DDB-ul ăsta de la Dinamo! Sunt doi băieți acolo, Tararache și Elias. Mă sună de o săptămână încontinuu că își doresc foarte mult să antrenez Dinamo: «Hai să luăm Cupa!». Pe cuvântul meu! Am mesajele pe telefon! Sunt doi băieți extraordinari, care vor binele acestui club. Eu îi felicit!”.

 

Publicat: 06 03. 2021, 17:16
Actualizat: 06 03. 2021, 17:17