Antrenorul Politehnicii Iași, Mircea Rednic, a decis să prelungească pauza elevilor săi cu încă două zile.
Duminică seară, la scurt timp după ce președintele Klaus Iohannis a decretat stare de urgență în România, clubul ieșean a anunțat că antrenamentele sunt suspendate până miercuri, 18 martie.
”Antrenamentele echipei au fost suspendate până miercuri. În funcție de noutățile care apar, se vor lua măsuri în consecință”, a anunțat clubul din Copou.
Inițial, după anunțul de joi al suspendării meciurilor din Liga I, antrenorul Mircea Rednic a anunțat că le va da liber jucătorilor săi până luni, 16 martie.
Altfel, președintele Politehnicii Iași, Ciprian Paraschiv, este de părere că multe cluburi din Liga I riscă să intre în faliment în următoarea perioadă și solicită ajutorul guvernamental. Oficialul ieșean consideră că prin întreruperea campionatului cluburile nu mai pot acumula venituri, iar cum cheltuielile se vor menține, se va putea ajunge la incapacitate de plată.
”În acest context extrem de nefavorabil sportului de performanță și nu numai, în condițiile în care dramatismul acestei pandemii se va acutiza, poate ar trebui să ne gândim cu toții, reprezentanți ai cluburilor de fotbal, să solicităm Guvernului României să ia unele măsuri financiare în sprijinul fotbalului, poate chiar amnistii fiscale.
Veniturile cluburilor vor scădea drastic în următoarea perioadă în lipsa ticketing-ului, ba, mai mult decât atât, vom suferi, probabil, și la capitolele sponsorship, merchandising și chiar la încasările din drepturile TV.
Salariile jucătorilor merg în continuare, cheltuielile la fel, avem datorii la stat, iar venituri nu mai putem avea din nimic! Dacă nu vor fi ajutate cluburile, se poate ajunge chiar și la faliment. Ar trebui ca toate cluburile să-și dea mâna și să solicităm un ajutor”, a declarat președintele Ciprian Paraschiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER