Poli Iași, dată în judecată de Crucea Roșie! **Vezi de ce!

Directorul general al Societății Naționale Crucea Roșie România,
Tedy Crestin, a declarat, vineri, că a dat în judecată clubul Poli
Iași, cerând magistraților să-i oblige pe șefii grupării ieșene la
plata a 1 la sută din încasările făcute din vânzarea biletelor.

„Potrivit Legii 36/2007, toate instituțiile de cultură,
de divertisment, federațiile și organizațiile sportive,
asociațiile, cluburile sportive și fundațiile care organizează
manifestări sportive sunt obligate să perceapă un timbru al Crucii
Roșii pentru fiecare bilet vândut. În vederea obținerii acestor
sume, Crucea Roșie a demarat un întreg procedeu pentru informarea
tuturor societăților care au obligația de a vira acest timbru, prin
intermediul trimiterii unor înștiințări. Suma provizorie pe care o
solicităm este de 1.000 de lei, urmând ca specialiștii să
stabilească exact cât datorează Poli Iași de la 25 aprilie 2007
până acum. De asemenea, am cerut și daune cominatorii de câte 100
de lei pentru fiecare zi de întârziere”
, a spus Tedy
Crestin.

Primul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 9
iunie

Sursa:
MEDIAFAX

Publicat: 23 04. 2010, 16:35
Actualizat: 23 04. 2010, 17:27