Antrenorul Politehnicii Iași, Daniel Pancu, a susținut vineri o conferință de presă în care a prefațat meciul de duminică, din deplasare, cu Gaz Metan Mediaș, din etapa a 18-a a Ligii 1. Tehnicianul a vorbit mai întâi despre eșecul de pe teren propriu cu FC Botoșani, din etapa anterioară și a găsit scuza pentru evoluția extrem de slabă a elevilor săi în repriza a doua: Covid-19!
„Pancone” a dezvăluit că mai mulți elevi de-ai săi, dar și colegi din staff sunt infectați cu coronavirus.
Jucătorii testați pozitiv cu COVID-19 sunt Calcan, De Iriondo, titulari cu Botoșaniul, Stan și nou-venitul Rafael Acosta, iar din staff există: Mugur Cornățeanu, antrenorul principal în acte al Iașiului, antrenorul cu portarii Benone Dohot, preparatorul fizic spaniol Dani Reyes, precum și magazinerul Gheorghiță Ungheanu.
„Venim după o dezamăgire foarte mare trăită luni seara, dezamăgire a cărei cauze eu nu le găseam. După meci cred că am vorbit singur 4-5 ore, până la un moment dat când am scris pe grupul nostru, pe la 2 noaptea, că dacă nu avem jucători pozitivi avem o mare problemă. Din păcate pentru jucători s-a adeverit. Și din fericire pentru mine, pentru că nu găseam cauza.
Am fost dominați de o echipă de același nivel cu noi valoric. Nu că nu am pus niciun fel de presiune pe adversar o repriză întreagă, dar nu puteam să dăm nicio pasă lungă de 30-40 de metri, asta după ce cu cinci zile în urmă dominasem o echipă grea în acest moment, cum e Chindia.
A doua zi dimineață am făcut testarea, pentru că suntem obligați și au căzut unul câte unul. Nu doar că nu aveam jucători care nu jucaseră de un an 90 de minute, dar am jucat și cu jucători pozitivi. Așa s-a explicat ce s-a întâmplat în repriza a doua cu Botoșaniul”, a declarat Daniel Pancu.
Nu am pierdut doar jucători, ci și aproape întreg staff-ul. Astfel, toată supărarea mea pe jucători s-a transformat în dragoste, pentru că e clar că aici, am spus-o tot timpul, jucătorii lui Poli Iași au un caracter fantastic – Daniel Pancu
Chiar și în aceste condiții, Pancu spune că echipa sa poate câștiga la Mediaș: „Întâlnim un adversar bun, chiar foarte bun pe teren propriu, o echipă solidă, agresivă. Avem probleme de lot, dar revin Andrei Cristea, Baxevanos, Brânză. Un prim 11 puternic putem alcătui, chiar și cu absențele pe care le avem. E posibil orice, să nu uităm că noi am reușit să batem campioana la ea acasă, în Cupă. E un campionat foarte echilibrat în care micile detalii fac diferența, cum să nu fie posibile 3 puncte la Mediaș?”.
Daniel Pancu a vorbit și despre terenul sintetic de antrenament. „Eu în Rusia am jucat un an și jumătate pe teren sintetic și nu am avut niciun fel de problemă. Nu vreau să mai insist pe această temă. Acum avem un teren sintetic de calitate bună la dispoziție, din punctul acesta de vedere avem posibilitatea să ne antrenăm două luni pe sintetic. E o situație grea la majoritatea ehipelor, nu doar la Poli Iași”, a mai declarat Pancu, care a recunoscut că fotbalul românesc ar dispărea fără banii din drepturile TV: „Fără banii din drepturile TV și de la primării, fotbalul ar dispărea în România”.
Gaz Metan Mediaș și Poli Iași se întâlnesc duminică, la Mediaș, în cadrul etapei a 18-a a Ligii I, cu începere de la ora 18.00. În tur, Mediașul s-a impus în Copou cu 4-1, după ce ieșenii au condus cu 1-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER