Poli Iași pleacă în team building la munte. Flavius Stoican a renunțat la antrenament și a ținut o oră de dirigenție: ce au făcut jucătorii moldovenilor :)
Flavius Stoican a apelat la o metodă inedită de a-și destinde elevii înaintea partidei din deplasare, cu Dunărea Călărași. În condițiile în care terenul de antrenament de la Călărași se prezenta într-o stare destul de proastă, tehnicianul a decis să renunțe la ultimul antrenament dinaintea partidei. A optat în schimb pentru o scurtă plimbare, iar în hotel s-a gândit la o metodă de a le descreți frunțile jucătorilor, apelând la un joc interesant. Iar ideea a avut efectul scontat.
„Terenul de antrenament era foarte prost, mai prost ca al nostru și atunci am decis să renunț la antrenament. Am rămas în hotel și am încercat să destind atmosfera, pentru că i-am văzut apăsați pe jucători, nu mai zâmbeau deloc. Am făcut un fel de oră de dirigenție. Un exemplu, să spună cursiv, într-un minut, fraze care să aibă legătură între ele, dar fără să folosească cuvinte care conțin litera r. A fost foarte distractiv. Au fost urale în sală, băieții s-au distrat. Și-au dat note unul altuia, au aplaudat, cei care greșeau erau huiduiți… I-am văzut după mult timp cu zâmbetul pe buze. A prins această idee și uite că a avut efect”, a declarat antrenorul Flavius Stoican.
Team building la munte
Tehnicianul și-a răsplătit elevii cu trei zile libere după victoria cu Dunărea Călărași, dar le-a pregătit o altă surpriză pentru sfârșitul acestei săptămâni: „Miercuri ne prezentăm la antrenamente, ne pregătim două zile acasă, iar vineri plecăm la Borca, undeva la munte, în județul Neamț. Sâmbătă dimineață facem un antrenament, un joc școală, iar după aceea avem liber. Vreau să fie un fel de team building. Jucătorii pot veni cu soțiile sau prietenele. Vrem să îmbinăm utilul cu plăcutul. Vreau să-i apropii pe jucători. Să fim o familie. Să fim mai uniți. Îmi doresc să petrec cât mai mult timp cu ei. O să mă gândesc la ceva frumos pentru sâmbătă. Poate le chem și pe soții la antrenament, poate facem o masă. Mă mai gândesc, vreau să le fac o surpriză”, a adăugat Stoican.
Victoria care i-a deblocat mental pe jucători
Antrenorul Politehnicii a mai spus că la 1-0 pentru Dunărea a crezut într-o revenire a echipei sale, deși s-ar fi mulțumit și cu un egal: „La 0-1, la ce să mă mai gândesc… Le spusesem absolut totul despre adversari, știam ce avem de făcut, dar asta nu mai luasem în calcul, un gol din corner. Îmi doream să nu cădem, să nu cedăm. Am vrut să punem presiune pe echipa gazdă și să revenim. Chiar dacă nu mai era mult timp. Speram că vom reveni, dar mă gândeam că este bun și un egal”, a continuat tehnicianul, care este convins că succesul obținut la Călărași poate aduce descătușarea elevilor săi: „Este un succes de moral în primul rând. Foarte important și pentru clasament, dar și pentru moralul jucătorilor. Această victorie i-a deblocat din punct de vedere mental. I-am văzut cum s-au bucurat la cele două goluri. Le-a dat încredere, entuziasm și sunt convins că victoria obținută ne va descătușa”.