Poli Iași – Rapid 1 – 2!

În dealul Copoului, Rapid a avut parte de ploaie și de un stadion deasupra căruia s-au perindat nori negri. Și a fost întâmpinată de o echipă extrem de entuziastă. Cu multă energie depusă în jocul lor, ieșenii au reușit să joace de la egal la egal cu giuleștenii, iar după 12 minute reușeau să deschidă scorul. Ignatov a trimis perfect pe culoar pentru Miclea, acesta a tras de la marginea careului, iar mingea, deviată și de Ricardo Fernandes, l-a depășit pe Elinton Andrade.

Chiar și după, Montiel, Naidin și Miclea au mai amenințat poarta giuleșteană prin execuții frumoase de la distanță.

Rapidul a echilibrat tabela de abia după jumătate de oră. La un minut după ce i se anulase un gol, Herea a tras la poartă din interiorul careului, Onuț a respins în față de pe linia porții, dar Spadacio, pe fază, a găsit plasa cu un șut de la marginea careului. Imediat, Peseiro l-a introdus în teren și pe Raduță în locul lui Paulista. Iar tânărul jucător putea să-i ducă pe rapidiști la cabine în avantaj, dacă nu trimitea puțin pe lângă din poziție de unu la unu cu Brăneț

Începutul celui de-al doilea mitan nu aduce prea multe lucruri interesante. Primul eveniment important al reprizei a venit de abia în minutul 63. Spadacio șarjează pe partea stangă și pătrunde în careu, de unde centrează în fața porții pentru Joao Paulo, care înscrie cu o reluare simplă.


Ultima parte a meciului aduce asalturile ieșenilor la poarta lui Andrade. Giuleștenii sunt în corzi, Andrade scoate șutul puternic din lovitură libera al lui Onuț, în timp ce Viveiros, găsit la marginea careului mic de o pasă genială a lui Naidin, finalizează slab. Se incing și spiritele. Lajos îl elimină mai întâi pe Peseiro, și, mai apoi, pe Grigore și Naidin. Iar Onuț e autorul unei ratări monumentale, trimițând din doar 6 metri peste poarta rămasă goală.


Cu puțin noroc și datorită unui Spadacio care a evoluat excepțional, Rapid pleacă cu toate cele trei puncte de la Iași. Dar, chiar și așa, se anunță o iarnă agitată în Giulești.


.

 


 

Publicat: 29 11. 2008, 15:30
Actualizat: 29 11. 2008, 18:20