Poli Iași, remiză cu Știința Miroslava într-un meci amical. S-au marcat 6 goluri

Adept al meciurilor amicale la mijloc de săptămână, antrenorul Flavius Stoican și-a testat jucătorii care au evoluat mai puțin sau deloc până acum în campionat în compania Științei Miroslava, joi seară, într-un joc de verificare disputat în Copou. Partida s-a terminat la egalitate, scor 3-3 (2-1), astfel că antrenorul divizionarei a 3-a, Viorel Frunză a avut un debut cu dreptul pe banca Științei.

Miroslava a deschis scorul în minutul 5, prin Gorovei, din penalty, după care Poli Iași a întors rezultatul până la pauză prin reușitele lui Bekui (19) și Roșu (25). Poli s-a distanțat la două goluri în minutul 76, după reușita lui Laurențiu Rus, dar Miroslava a revenit pe final și a egalat prin golurile marcate de Sandu Iovu (82) și Tudorache (90).

Formații:

Poli Iași: Cobrea – Corduneanu, Vlădeanu, Rusu, Dwubeng – Bosoi, Mimoun, Roșu, Sanoh, Danale – Bekui. În repriza a doua au mai jucat: Rusu, Bosoi, L. Rus, Zaharia, Căruță, Mihăescu, Armeanu, Patrick Petre, Ștefănescu, Francisc Cristea, Moldovan. Antrenor: Flavius Stoican.

Știința Miroslava: Turiță – Agrigoroaei, Bucur, Tăcuțanu, Irimia – Bordeianu, Milea – Gorovei, Sandu, Nemțanu – Marin. După pauză au mai intrat: Duță, Onică, Cerneuțanu, Iovu Sandu, Săvoaia, Viorică, Tudorache, Chirilă. Antrenor: Viorel Frunză.

 

 

 

Publicat: 03 08. 2018, 08:23
Actualizat: 03 08. 2018, 08:24