Poli Iași este una dintre cele mai indisciplinate echipe din Liga 1 în turul campionatului, dacă privim statistica avertismentelor. Dacă la „galbene” sunt pe locul 7, la egalitate cu Astra Giurgiu, ambele cu câte 40 de avertismente, ieșenii sunt primii în topul eliminărilor, la egalitate cu FC Botoșani.
Cele două echipe moldovene din Liga 1 au avut câte cinci jucători eliminați în primele 15 etape din Liga I, adică o eliminare la fiecare 3 etape.
De la Poli Iași au fost eliminați stoperii Cosmin Frăsinescu și Ovidiu Mihalache și mijlocașii Francisc Cristea, Manuel De Iriondo și Floriano Vanzo, iar la ”galbene” conduce Platini, cu 5 cartonașe primite, potrivit statisticilor LPF.
Lideri și ei la eliminări, botoșănenii au fost în schimb ceva mai disciplinați la capitolul ”galbene”, cu 34 de avertismente primite.
Pe locul 2 în topul eliminărilor se situează Dinamo, cu 4 cartonașe roșii primite, iar pe 3 este Astra, cu 3 eliminări. Sepsi, Craiova și CFR Cluj sunt sigurele echipe fără jucător eliminat în tur.
La cartonașe galbene, Gaz Metan Mediaș stă cel mai rău, având 49 de avertismente, adică o medie de 3,26 cartonașe pe meci. FC Hermannstadt este pe 2, cu 47 de cartonașe galbene, iar UTA are 44. Cele mai puține galbene are Universitatea Craiova – 21, singura care a coborât sub pragul de 30 de cartonașe galbene în turul campionatului.
A doua cea mai disciplinată echipă este Viitorul – 31, iar pe trei sunt FCSB și FC Voluntari, cu câte 32 de ”galbene”.
Academica Clinceni 41 galbene – 1 roșu
Dinamo 38-4
Poli Iași 40-5
FC Argeș 37-2
FC Voluntari 32-1
FC Viitorul 31-2
Astra Giurgiu 40-3
Sepsi 43-0
Universitatea Craiova 21-0
FCSB 32-1
UTA 44-3
Gaz Metan Mediaș 49-2
FC Botoșani 34-5
Chindia Târgoviște 33-2
FC Hermannstadt 47-1
CFR Cluj 43-0
Trebuie spus că Viitorul și Hermannstadt au câte un meci mai puțin, iar partida Poli Iași – Viitorul s-a decis la „masa verde”, după ce s-a întrerupt în debutul reprizei a doua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER