Poli îl regretă pe Bucur: „Era omul cu golul!** Ne revenim din etapa a patra”
Timișoara a câștigat în ultima secundă meciul cu Iașiul de pe
teren propriu și suporterii deja cer capul lui Sabău. Bănățenii îl
regretă pe Bucur, dar spun că adevărata față a echipei se va vedea
după etapa a patra!
Viorel Vișan a declarat duminică, la Radio Timișoara, că jocul
neconvingător al bănățenilor se explică prin plecarea unor
fotbaliști de valoare și procesul de întinerire, iar jocul echipei
va merge după patru-cinci etape din retur.
„Au plecat jucători importanți de la club. Este greu să-i
înlocuiești de pe o zi pe alta, mai ales în condițiile în care
întinerești lotul. Echipa a făcut pregătire bună în această iarnă,
iar roadele sale se vor vedea după patru-cinci etape din retur,
când apreciez că va ajunge la randament maxim”, a spus
Vișan.
Viorel Vișan, care este șeful Centrului de Copii și Juniori al
clubului FC Timișoara, a precizat că plecarea atacantului Gheorghe
Bucur este o mare pierdere pentru echipă.
„Bucur este o mare pierdere, pentru că era omul cu golul,
dar, așa cum spunea și președintele Marian Iancu, nu putea fi
ținut, din pricina ofertelor venite de la alte cluburi. Frații
Karamian au făcut multe lucruri bune pentru Timișoara, însă au
intrat pe ultima sută a carierei și este preferabilă
întinerirea”, a susținut fostul fotbalist.