Poli își recuperează OFICIAL numele și palmaresul

Marian Iancu spune că Politehnica Timișoara a lui Claudio
Zambon, care ultima dată a activat în Liga a IV-a la București, nu
va mai exista începând cu acest an.

Tot patronul echipei care joacă pe stadionul „Dan Păltinișanu” a
declarat că, din data de 3 februarie, clubul pe care îl conduce se
va putea transforma și în acte din FC Timișoara în Poli Timișoara.
„Urmează dezafilierea, în cel mai scurt timp, a echipei lui Zambon
de la Asociația Municipală de Fotbal București. Societatea lui
Zambon deja nu se mai numește Politehnica.

A venit motivarea de la Curtea de Apel, urmează radierea
Statutului până în 3 februarie, este o formulă executorie. Zambon
nu va mai merge la Înalta Curte, pentru că nu mai are de ce să o
facă, deci hotărârea este definitivă”, a spus Iancu. Timișorenii ar
putea evolua sub numele de Poli chiar din acest retur, însă acest
lucru se va întâmpla doar dacă membrii Comitetului Executiv al FRF
vor aproba cererea bănățenilor.

Publicat: 22 01. 2011, 00:13
Actualizat: 22 01. 2011, 00:16