Poli n-a luat niciun campionat, dar va avea 10 titluri în palmares!** VEZI ce MEGA SURPRIZĂ‚ pregătește Marian Iancu!

Odată cu recuperarea palmaresului Politehnicii, oficialii
Timișoarei au planuri mari. Marian Iancu dorește să unească sub
denumirea actualului club și palmaresul legendelor Chinezul și
Ripensia.

Toată săptămâna premergătoare jocului cu Gloria Bistrița a stat sub
semnul aniversării celor 89 de ani de la înființarea clubului. De
la jucători până la conducători și suporteri, suflarea alb-violetă
vorbește despre importanța datei de 4 decembrie pentru tot ceea ce
înseamnă Poli, mai ales că echipa e neînvinsă în actualul
campionat. „Jucăm într-o zi de sărbătoare pentru clubul nostru, iar
asta trebuie să o demonstrăm noi pe teren, nu prin vorbe, ci prin
fapte să dovedim că suntem alături de suporteri, de tot ce înseamnă
spiritul acesta, al orașului și al Politehnicii”, a decretat
fundașul Srdjan Luchin.

Recuperarea palmaresului nu contează doar pentru imagine, ci este
vitală pentru marketingul clubului, acesta urmând să fie relansat.
„Suporterii chiar colaborează deja cu oficialii pentru stabilirea
modelului de tricou pentru anul viitor”, spune Paul Prodana,
liderul galeriei „viola”. Cu toate acestea, Marian Iancu nu se
oprește aici. Președintele lui Poli a anunțat că vrea sub același
drapel palmaresul Chinezului și al Ripensiei Timișoara, cluburi
care au împreună zece titluri de campioană (6 Chinezul și 4
Ripensia).

Surpriză
în alb și negru

Până acum bănățenii au pierdut toate cele patru jocuri disputate de
ziua lor, iar echipa se confruntă din nou cu probleme de lot. Zicu,
Bourceanu, Scutaru și Popovici sunt incerți pentru jocul de mâine.
Cei care vor intra pe teren vor purta un rând de echipament special
cu tricouri în dungi alb-negre, identic cu cel folosit de prima
echipă a „studenților” timișoreni.

„E o
zi importantă în viața clubului, în istoria lui, împlinim 89 de ani
de la înființarea echipei și sperăm să facem un cadou acestui
club”, Cosmin Contra, antre
nor Poli

Autor: Cornel BIHOLARI

Publicat: 03 12. 2010, 02:44
Actualizat: 03 12. 2010, 02:54