Poli, salvată de Zicu în ’90!** Timișoara – Pandurii 2-2

După două egaluri pe teren propriu și o victorie norocoasă pe
terenul „lanternei”, timișorenii au avut din nou o prestație
anostă.Doar 2-2 cu Pandurii, dar titlul se joacă încă!
Toată suflarea polistă era cu un ochi pe evenimentele de pe teren
și cu altul în clasament, așteptând urcarea pe primul loc în Liga
I.

Zicu,
înger și demon

În mare, golgheterul campionatului a avut o evoluție ștearsă
aseară, ca de altfel toți fotbaliștii timișoreni. Bănățenii l-au
anunțat ca accidentat pe Zicu înaintea meciului, iar după primele
60 de minute machidonul chiar părea că are o problemă. N-a existat
nimic din jocul său de până acum, nicio sclipire, nici măcar o
pasă. A fost nevoie de un carambol în ultimele minute pentru ca
Ianis să bucure din nou tribunele bănățene. Până atunci, rolul
eroului lui Poli părea preluat de Magera, care a deschis scorul cu
o lovitură de cap. Gorjenii au confirmat însă forma bună din
ultimele etape și au egalat cu un voleu spectaculos al lui
Vranjes.

Pandurii
au schimbat tricourile

Elevii lui Grigoraș au început jocul într-un echipament negru,
dar l-au schimbat la pauză cu unul complet alb care le-a purtat
noroc. „Pandurii” au preluat conducerea chiar în primul minut al
reprizei secunde, prin reușita lui Lemnaru. De aici încolo a
început o demonstrație de fotbal din partea oaspeților, cu
Timișoara pe post de partener de antrenament. Abia spre final, când
deja aveau șase-șapte oameni de atac pe teren, gazdele au început
să pună probleme. Într-un târziu au evitat dezastrul, însă e tot
mai evident că au din ce în ce mai puțin suflu în cursa către
primul titlu din istorie!

Scutaru s-a
accidentat de ziua lui

Cristian Scutaru a fost titularizat din nou de Dusan Uhrin, după
șapte etape în care nu a mai prins primul unsprezece. Fundașul
timișorean a împlinit ieri 24 de ani, dar a avut parte de o
aniversare tristă, accidentându-se grav în urma unui fault al lui
Stromajer, în minutul 20. Scutaru a mai jucat zece minute, deși
șchiopăta serios și, în cele din urmă, a fost înlocuit cu
Ignjatjevic.


CLICK AICI PENTRU LIVE
TEXT





Publicat: 13 04. 2011, 18:54
Actualizat: 13 04. 2011, 22:35