Poli și Rapid se iubesc la infinit. Care e secretul Timișoarei
Poli Timișoara a remizat vineri, scor 0-0, cu FC Voluntari, la București, într-un meci din etapa a 11-a a Ligii 1. Președintele bănățenilor, Daniel Stanciu, a explicat la DigiSport secretul echipei sale, formație care a înregistrat trei victorii și o remiză în ultimele patru întâlniri. Runda trecută, Poli învinsese Steaua, pe propriul teren, scor 1-0.
„Se vede o schimbare în bine de la sosirea lui Florin Marin, evoluția echipei a fost bună și până la venirea sa, dar nu adunam puncte. Florin Marin a cunoscut repede lotul, asta era și intenția noastră, e un antrenor care a avut orelație foarte bună și cu Dan Alexa. Și iată că a fost bine și pentru noi, și pentru Rapid în urma acestei rocade de antrenori. Cluburile sunt înfrățite, s-a văzut și datorită acestei schimbări de antrenori. Cu Voluntari a fost mai greu, am comis și noi niște erori, iar ei au făcut cel mai bun meci din campionat până acum”, a spus focșăneanul Daniel Stanciu la DigiSport.
Rapid, echipa antrenată de Dan Alexa, tehnicianul cu care Poli a început campionatul, a învins azi, într-un meci din Liga a II-a, pe Gloria Buzău, în deplasare, scor 2-1, prin golurile marcate de timișoreanul Trandu.
Timișoara se află pe locul 9 în clasamentul Ligii 1, cu 12 puncte după 11 partide.