Poli vrea titlul cu orice preț!** Uhrin: „Nu mă interesează spectacolul! Victoriile contează”
Antrenorul echipei FC Timișoara, Dusan Uhrin jr, a declarat,
miercuri, într-o conferință de presă, că nu îl interesează dacă
formația sa practică un fotbal frumos, deoarece ceea ce își dorește
e să câștige.
„Nu cred că am jucat până acum vreun super-meci, cred că
ne așteaptă partide mai grele. Nici n-aș dori să vorbesc încă
despre vreun vârf de formă, au fost doar trei meciuri. Dacă vom
avea măcar zece meciuri de acest gen, atunci putem discuta de forma
echipei. Pentru noi fiecare meci e cel mai greu. Nici nu contează
dacă jucăm împotriva unei echipe mai bine sau mai slab cotate.
Fiecare partidă începe de la 0-0 și noi trebuie să dăm cel puțin un
gol pentru a câștiga.
Nu ne interesează dacă vom juca un fotbal frumos sau
unul mai puțin spectaculos, tot ce îmi doresc e să jucăm pentru a
câștiga. Forma bună poate ține o perioadă destul de lungă, dar
depinde de foarte mulți factori. Depinde și de jucătorii care nu
sunt inițial în primul 11, depinde de forma lor, de nivelul lor de
pregătire în momentul când e nevoie de ei. Când am antrenat în liga
a patra în Cehia am pierdut un singur meci într-un an, pe lângă
care am avut două sau trei egaluri în acel sezon”, a spus
Uhrin.
Antrenorul alb-violeților a studiat cu atenție jocul formației
Victoria Brănești, adversara de vineri. „Ne dorim să
construim pe cele trei puncte câștigate acasă. Ne va aștepta un
meci greu, pentru că echipa pe care o întâlnim, chiar și atunci
când a pierdut, a pierdut la un singur gol. Noi ne dorim să
stabilizăm situația bună pe care o avem, să ne menținem aproape de
Oțelul. Brăneștiul are o echipă bine construită, o echipă cu
jucători determinați, am văzut în meciul cu Steaua că și-au vândut
scump pielea. N-am de unde să știu cum vor dori ei să joace, nici
nu mă gândesc la acest lucru. Ei joacă oarecum din spate, au
jucători buni pe benzile terenului, iar unul dintre atacanți este
de asemenea de calitate. Însă pentru noi e important să ne
concentrăm la jocul nostru, trebuie să impunem adversarului jocul
nostru”, a afirmat Uhrin.
Dusan Uhrin consideră că jucătorii săi își vor dovedi calitatea
și vor câștiga meciul cu Victoria Brănești: „Nu știu dacă
va fi mai dificil decât meciul precedent, dar știm că este un
adversar puternic, cu jucători care luptă mult pe teren. Sunt
încrezător că jucătorii noștri își vor arăta calitatea și vom reuși
să scoatem un rezultat bun. Dacă nu vom lupta și nu vom aborda cu
determinare maximă acest meci, adversarul va avea posibilitatea
să-și facă jocul. Noi trebuie să câștigăm acest meci, însă dacă vom
reuși sau nu, nu putem ști încă.
Dar cu siguranță vom intra în meci cu un singur gând,
să-l câștigăm. Nu ne gândim la cum joacă celelalte echipe, nu ne
interesează asta acum. Acum ne concentrăm doar la meciul cu
Brănești, nu la cele care urmează. Doar după ce partida de vineri
s-a încheiat mă voi gândi la meciul cu Steaua, acum contează doar
cele trei puncte din meciul următor. Dacă sunt jucători care
gândesc altfel și încearcă să se menajeze, ei știu foarte bine că
îi voi scoate din teren”.
În pauza competițională cauzată de meciurile echipei naționale,
FC Timișoara va juca un amical în Republica Moldova, cu Zimbru
Chișinău. „După etapă vom avea două zile libere, iar în
pauză vom avea un ciclu săptămânal normal, la fel ca și pentru
celelalte meciuri, și vom juca un amical cu Zimbru Chișinău. Vor
evolua probabil jucătorii care nu au apucat să intre prea mult până
acum, este important pentru noi să-i vedem”, a spus
Uhrin.
Partida Victoria Brănești – FC Timișoara, din etapa a XXII-a a
Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 18.30, la Buzău.