Ponta, întrebat dacă s-a întâlnit cu Iorgulescu: „Am discutat cu mai mulți oameni de sport”

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că s-a întâlnit cu „mai mulți oameni de sport” pentru a discuta despre modul în care pot fi atrași mai mulți bani pentru acest domeniu din alte surse decât cele bugetare, adăugând că intenționează să modifice în acest sens și Legea sponsorizării.

Ponta a răspuns astfel întrebat de jurnaliști dacă s-a întâlnit cu Gino Iorgulescu, candidat la șefia Ligii Profesioniste de Fotbal.

Premierul nu a dezmințit informația, dar nici nu a dorit să comenteze pe această temă, spunând doar că s-a întâlnit „cu mai mulți oameni de sport”.

„Sunt foarte hotărât să modificăm Legea sponsorizării, în așa fel încât să fie mult mai ușor și mult mai practic pentru companiile private să sponsorizeze atât activitățile sportive, cât și cele culturale. M-am văzut cu președintele Federației, Mircea Sandu, și oferim tot sprijinul pentru ca România să găzduiască în 2020 meciuri din Campionatul European. La fel, am discutat și discut cu alți oameni de sport și de cultură cum să facem să găsim mai mulți bani pentru sport și cultură, nu doar de la buget”, a spus Ponta.

Prosport a relatat că Gino Iorgulescu, candidat la șefia Ligii Profesioniste de Fotbal, s-a întîlnit, miercuri seară, la un hotel cu premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea și cu zece oficiali ai unor cluburi de fotbal.

Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal, în cadrul căreia va fi ales președintele forului, dintre actualul conducător Dumitru Dragomir și Gino Iorgulescu, va începe la ora 12.00.

Mediafax

Publicat: 14 11. 2013, 11:42
Actualizat: 14 11. 2013, 11:43