Popa, afară! Urmează Ionel Ganea!

„Am rezolvat problema din vestiar azi! Atât!”, a spus misterios Marian Iancu aseară la Sport.ro. A refuzat să detalieze, dar ProSport a aflat că la mijloc se află Marius Popa!

Zilele portarului la Timișoara sunt numărate. Cel mai probabil, el va fi doar rezerva lui Pantilimon astăzi cu Steaua. Acesta este însă doar efectul mai multor probleme cu care se confruntă Popa. În primul rând, el a refuzat să-și prelungească înțelegerea cu Poli. Deși ea expiră abia în 2009, conducătorii clubului au insistat ca el să semneze un nou contract. Lovindu-se de refuzul jucătorului, patronul Marian Iancu a decis că Popa nu mai este de viitor pentru Poli și nu mai are de ce să joace! De altfel, Iancu s-a și „scăpat” aseară, dezvăluind că Pantilimon va fi probabil titular.

Decizia a fost atât de drastică însă și dintr-un alt motiv. Apropiații clubului vorbeau de multă vreme de o „bisericuță” extrem de influentă în vestiarul timișorenilor, formată din Cânu, Aliuță, Popa și Ganea. Cânu a fost deja exclus, Aliuță la fel, Popa e pe făraș și probabil urmează Ganea, la care atârnă greu și contractul de 300.000 de euro! Iar acum se explică și declarația „am rezolvat problema din vestiar”!

Altfel, Iancu a dezvăluit aseară și că „jucători de la Poli au fost contactați înainte de meciul cu Steaua. Mi-au spus, am rezolvat problema, nu contează despre cine era vorba, vă asigur că nu există niciun motiv de suspiciune în ceea ce ne privește”.

Lucian LIPOVAN
Publicat: 22 04. 2008, 00:49
Actualizat: 22 04. 2008, 12:48