Ionuț Popa, antrenorul celor de la ACS Poli Timișoara, a susținut o conferință de presă înaintea partidei tur din barajul pentru Liga 1. Prima manșă a confruntării cu UTA va avea loc luni, de la ora 20:30, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Popa a precizat că le-a cerut fotbaliștilor săi să fie pragmatici și a încercat să-i facă să conștientizeze că deși menținerea în prima ligă se va decide în două partide, prima dintre ele, cea din deplasare, este cea mai importantă.
„Se întâlnesc două echipe care au tradiție. Una se chinuie să promoveze, alta să rămână în prima ligă. Va avea câștig de cauză echipa mai intelegintă, mai proaspătă și mai norocoasă. Lotul nostru este complet, lipsesc doar jucătorii mai tineri care au fost pe la loturi naționale. Am avut discuții cu jucătorii, le-am cerut o responsabilitate mai mare. Le cer să fie atenți, să fie mai pragmatici. Deși se joacă în două manșe, e foarte important primul joc. Din păcate, se întâlnesc două echipe care ar trebui să fie în permanență în Liga 1. Sper să fie un spectacol frumos, să vină lumea la meci, să ne respectăm unii pe alții”, a declarat Ionuț Popa în cadrul unei conferințe de presă.
Popa nu a putut ocoli principalul eveniment al zilei, finala Simonei Halep de la Roland Garros. În opinia antrenorului timișorean, tânăra Ostapenko nu-i poate pune probleme româncei.
„Dacă Halep va câștiga și va deveni numărul 1 mondial ar fi o satisfacție mare pentru tot neamul românesc, nu doar pentru neamul ei. O văd favorită, nu cred că poate să-i pună probleme. Ar fi o performanță pentru sportul românesc”, a mai precizat Popa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER