Popa, la capătul puterilor:** „Adversarii primesc penalty de fiecare dată când ajung în careu! Până când?!”
Ionuț Popa e omul serii, după ce Iașiul a reușit să împiedice CFR-ul chiar în Gruia, scor 2-2, dar finalul meciului l-a găsit extrem de nervos. Tehnicianul nou-promovatei spune că Iașiul putea obține toate cele trei puncte în fața campioanei, dacă arbitrul nu acorda ușor penalty pentru CFR în prima repriză sau dacă fundașul Vladu nu se accidenta chiar înainte de golul doi al ardelenilor.
„Dacă nu se accidenta Vladu, puteam câștiga toate cele trei puncte. El era accidentat pe marginea terenului când am fost egalați și faza a venit de pe partea lui. Întreb și eu venerabila comisie de arbitraj: cât timp vom mai primi penalty împotriva noastră când adversarii doar intră în careu. Nu-mi convine ca antrenor să suport o asemenea manieră de arbitraj. Nu pot să zic astăzi, că nu am nimic cu arbitrul acum. Dar nu îmi convine ca la fiecare meci să primească adversarii penalty„, a declarat Ionuț Popa la Dolce Sport.
Ionuț Popa a continuat tirul la adresa arbitrajelor de care a avut parte echipa sa și la conferinața de presă de la finalul partidei.
„Prima parte a jocului a fost a CFR-ului, a doua a noastră. Cred că puteam câștiga. Aproape la fiecare joc eu primesc penalty. Poți să spun ceva arbitrilor? Doamne ferește să spui altceva, că imediat te taxează! Întreb ca un fraier, nouă ne mai dau penalty-uri? Uneori îți vine să te lași. Când faci o declarație, imediat iei amendă și stai în tribune 2-3 etape. Ce să mai zic de arbitri? Îi pup! Sunt prost să spun că a fost și dacă a fost? Rezultatul este oricum mare, deoarece cred că vom juca împotriva unei echipe care va evolua în grupele Ligii Campionilor„, a spus Ionuț Popa la conferința de presă