Popa: „Lotul este stabilit în proporție de 99 la sută”
Antrenorul echipei Poli Iași, Ionuț Popa, a declarat astăzi, în stilul său caracteristic, că lotul formației sale este stabilit în proporție de 99 %, acesta așteptând încă doi-trei jucători care s-ar putea dovedi foarte importanți în vederea începerii campionatului. "Lotul este stabilit în proporție de 99 la sută. Mai rămâne însă 1 la sută, care s-ar putea dovedi a fi mai important decât cei 99. Spun asta pentru că mai aștept încă doi-trei jucători, ale căror nume, bineînțeles, nu le pot spune", a afirmat tehnicianul ieșenilor în cadrul unei conferințe de presă organizate cu prilejul prezentării noilor achiziții și a echipamentelor pentru noul sezon. "În această vară cred că am adus jucătorii de care aveam nevoie, pe posturile deficitare, și sper să avem un debut de campionat bun, deși va fi foarte greu", a continuat antrenorul.
În această pauză competițională, Poli Iași i-a transferat pe Costin Oghinciuc de la Minerul Lupeni, pe Cristian Bratu de la Dacia Mioveni, pe Mircea Oprea de la Ceahlăul Piatra Neamț, pe Ciprian Tănase (împrumutat un an de la Universitatea Craiova), pe Stojan Ignatov de la Beijing Gouan (China) și pe Nuno Viveiros de la Estrella Amadora. Jucătorii pe care îi mai așteaptă Popa la Poli Iași sunt Lamine Diarrassouba de la Seka El Hadid (Egipt) și Sergiu Homei, fotbalistul lui Dinamo.
articol de Bogdan Stănescu