Popa: „Striblea să trimită la UEFA dosarul cu incidentele”

Antrenorul lui Poli Iași, Ionuț Popa, a declarat că nu îi este frică de de eventuale repercusiuni și că îl va susține pe avocatul Marius Striblea să trimită la UEFA dosarul cu incidentele de la Buzău.

"Am văzut că a fost schimbată decizia în cazul incidentelor de la Buzău, dar pe mine prea puțin mă interesează. Noi ne vedem de treaba noastră. Domnul avocat Marius Striblea întocmește dosarul și îl acționăm în instanță, pe cale civilă, pe acel așa zis suporter care a intrat pe teren la meciul cu Gloria Buzău. După aceea îl voi susține să trimită dosarul la UEFA. Eu vă spun că nu mi-e frică de nimeni, trimitem dosarul la UEFA. Pe mine mă interesează să stârpesc huligalismul din fotbal românesc. Așa ceva nu se poate. E treaba comisiilor ce decizii au luat. Eu atâta știu că voi merge până la capăt în acest caz. Păi ce trebuia să facă ăla, ca să le suspende terenul? Să-mi omoare vreun jucător, să-mi dea mie în cap? Așa nu se mai poate", a spus Popa.

Publicat: 14 03. 2008, 13:04
Actualizat: 14 03. 2008, 14:47