Porecla: Prințul! Numele: Irositul! Adrian Cristea, out de la Petrolul

Cristescu și Neag au fost anunțați și ei de conducere că nu vor mai fi păstrați în lot pentru sezonul viitor
„Găzarii” l-au adus pe Abel Camara, portughezul pentru care Dinamo s-a luptat în această vară

Cu doar câteva zile înainte de startul în Europa League și de prima etapă a campionatului, Petrolul a luat decizia de a renunța la câțiva jucători care nu l-au convins pe Cosmin Contra în perioada de pregătire din această vară. Primul „semnal” că se va întâmpla așa ceva a fost dat de lista trimisă spre UEFA, listă în care mijlocașul Marian Cristescu și fundașul central Ionuț Neag nu se regăseau.

Cristescu și Neag, primii anunțați

Ieri dimineață, Cristescu și-a dat acordul pentru rezilierea înțelegerii cu Petrolul, devenind astfel jucător liber de contract. Mijlocașul venit cu Florian Walter de la U Cluj a intrat deja în atenția a două rivale din Liga I, mai precis a Rapidului și a Astrei. Tot la capitolul „despărțiri” este trecut și numele lui Ionuț Neag, care, deși a jucat în Supercupa cu Steaua va fi împrumutat pentru un sezon la o altă echipă.

„Prințul”, out

Întors în această vară de la Standard Liege, acolo unde a fost împrumutat și n-a confirmat, Adrian Cristea a rezistat puțin în planurile lui Contra. Inițial, în cantonament, antrenorul declarase: „Cristea trebuie să demonsteze că s-a greșit cu el la Standard. Până la iarnă va redeveni jucătorul pe care-l știm”. După o săptămână de pregătire, Contra a revenit: „Dacă talentul lui nu este coroborat și cu muncă în teren, cu sacrificiu, îi va fi foarte greu să joace în această echipă. Iar antrenamentele mi-au spus că, deocamdată, nu e pe drumul bun”. În ciuda acestei declarații, Cristea a fost titular în Supercupă, meci în care a evoluat penibil. „Cristea nu mai are nicio treabă. Nu-l înțeleg pe băiatul ăsta, vorbim limbi diferite. Credeam că sunt eu nebun, că nu mă pricep, dar nu e mare lucru de înțeles”, spunea finanțatorul Dan Capră, a doua zi după meci. În cele din urmă, ieri, jucătorul și conducerea Petrolului au reziliat contractul de comun acord.

A venit înlocuitorul lui Bokila

Plecarea lui Jeremy Bokila trebuia suplinită de urgență, petroliștii orientându-se rapid către una din țintele propuse de Dinamo în această vară. „Găzarii” l-au convins pe Abel Camara, atacant în vârstă de 23 de ani, ce se află deja în Ploiești. Portughezul este internațional de tineret al naționalei țării sale, cu șapte meciuri bifate, legitimat ultima dată la Beira Mar, după ce a mai evoluat la Belenenses și Estrela Amadora. Petrolul nu s-a oprit doar la Camara și a mai adus aseară un jucător, un mijlocaș de bandă, Njongo Priso, ce a evoluat la ȚSKA Sofia, FC Valetta și AEK Larnaca. Camerunezul în vârstă de 24 de ani a efectuat aseară primul antrenament în tricoul „găzarilor”.

Cristea are talent, dar cu atitudinea asta ar putea să nu facă nimic în fotbal
Cosmin Contra, antrenor Petrolul, luni 15 iulie

Degeaba a vorbit Contra cu Adrian Cristea în dimineața meciului (n.r: de Supercupă), a încercat să-l motiveze. I-a zis: «Îi rup, îi fac praf!». Am văzut cum i-a făcut…
Dan Capră, finanțator Petrolul

În octombrie 2010, Cristea a apărut în Cancan în pielea goală. Jucătorul a fost fotografiat cu un laptop în față, în timpul unui cantonament. „Nu eu ar trebui să-l sfătuiesc ce să facă, maică‑sa și taică-su ar trebui să-l sfătuiască”, spunea antrenorul său de la Dinamo, Ioan Andone

În mai 2012, Cristea a fost eliminat stupid în minutul 49 al meciului „U” Cluj – CFR 2-3. La scorul de 2-0, mijlocașul a încasat două galbene în doar 4 minute, iar Bwin a scos brusc meciul din oferta live, semn că partida era suspectă. CFR a întors scorul și a luat titlul, iar Cristea a fost bănuit de blat

Cronica unei ratări anunțate

Cristea, tu ai greșit adresa, mingea se jonglează în viteză, tu ești de la circ. Păcat de tine, te-ai născut obosit!
Cornel Dinu, aprilie 2010

Am trecut o dată cu vederea și l-am atenționat că dacă nu se schimbă și mai calcă greșit, adio națională. Nu a înțeles și a făcut-o iar
Răzvan Lucescu, 2010

Cristea intră în categoria talentelor care mor speranțe, are altă atracție decât fotbalul
Dorinel Munteanu, septembrie 2011
Cristea a depășit orice imaginație! S-a mișcat mai puțin decât se mișcă Bianca Drăgușanu pe scaunul de la emisiunea lui Capatos”
Cornel Dinu, octombrie 2011

Adrian Cristea niciodată nu putea fi la mine în echipă. Mi-a lăsat un gust amar după un anume meci, cînd la fel a fost eliminat stupid
Adrian Porumboiu,
iulie 2012

Cristea, tu cînd te apuci de fotbal?”
Mircea Lucescu, în 2012, la un amical Petrolul – Șahtior
Adrian Cristea nu transpiră. Tricoul lui nu e niciodată ud
George Becali,
septembrie 2012

M-am gândit la Cristea în special pentru fazele fixe. Nu a confirmat deloc așteptările, mai ales fizic. N-a avut niciodată ritmul potrivit. Este o imensă decepție, pentru că îl cunoșteam foarte bine!
Mircea Rednic, mai 2013

Stau și mă întreb ce-o vorbi Cristea cu fata aia? El nu spune decît mama, tata, papa. Vă dați seama, Prințu cu blonda lui Bote, ce lipsă de calitate, de bun gust
Cornel Dinu, aprilie 2010

Distracție cu Mutu la națională

În octombrie 2009, în săptămâna de dinaintea meciului Serbia – România 5-0, Adrian Cristea a fost fotografiat în timp ce se distra împreună cu Mutu, deși cei doi erau în cantonamentul naționalei. Iertat de selecționerul Răzvan Lucescu, cel poreclit „Prințul” a avut aceeași atitudine la convocări și, în cele din urmă, nu a mai fost chemat. Cristea a revenit la națională abia în 2011, în noul mandat al lui Pițurcă. „Mă bucur că am revenit. Am învățat să fiu mai cuminte din această pauză de la echipa națională”, se lăuda jucătorul care apoi a dispărut și din planurile  lui Pițurcă.
 

Publicat: 17 07. 2013, 08:46
Actualizat: 17 07. 2013, 08:47