Giuleștenii pot face rost de banii necesari pentru a achita salariile jucătorilor până în vară, fără să fie nevoiți să vândă pe nimeni din actualul lot. Salvarea poate veni din Portugalia, unde FC Porto vrea să-l cumpere definitiv pe Cristian Săpunaru, care a fost transferat în vara lui 2008 pentru 2,5 milioane de euro, bani plătiți de lusitani doar pentru 50% din drepturile federative ale fostului rapidist.
„După încheierea perioadei de transferuri voi merge în Portugalia pentru a rezolva prelungirea contractului lui Săpunaru cu FC Porto. Au existat discuții la începutul sezonului, dar acum e momentul să rezolvăm totul. Cred că FC Porto va cumpăra de la Rapid și restul de 50% din drepturi, însă totul depinde de cele două cluburi. Din câte știu, e o diferență minimă care împiedică încheierea acestui proces”, a declarat impresarul fotbalistului, Victor Becali. Se pare că suma oferită de Porto este de 3 milioane de euro, în timp ce vișiniii cer 3,5 milioane. Săpunaru (26 de ani) a venit la FC Porto în 2008-2009 pentru a-l înlocui pe Bosingwa, care s-a transferat la Chelsea, iar evoluțiile bune din ultima vreme i-au făcut pe oficialii „dragonilor” să-i propună prelungirea contractului până în 2014.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER