Eliberat de contractul cu Astra și neconvins de oferta „castă” făcută de Gigi Becali, senegalezul Ousmane N’Doye a ales să revină la FC Vaslui, echipa pentru care a venit să joace în România. Șeful vasluian Adrian Porumboiu este convins că mijlocașul va aduce un plus atât în jocul echipei, cât și în vestiarul lui Viorel Hizo.
„Ousmane N’Doye se antrenează cu Vaslui, cred că îl vom lua. El este un fotbalist bun, care are un simț al umorului foarte dezvoltat, face o atmosferă foarte bună. Mie mi-a plăcut mereu foarte mult de el, se înțelege și foarte bine cu antrenorul Viorel Hizo. Au glumele lor, cred că ar ieși un material pentru TV foarte drăguț. La Vaslui nu va avea cazinouri, cluburi de noapte, așa că nu îmi fac probleme privind comportamentul lui. Îl mai vrem și pe Issa Ba de la Târgu Mureș și cu asta vom încheia campania de transferuri, după ce i-am adus pe Savio și Braganca”, a spus Porumboiu la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER