Porumboiu anunță hegemonia Vasluiului: „Am transferat trei jucători!** Mai avem fotbaliști cu nume pe listă, într-o săptămână ne definitivăm lotul”
Adrian Porumboiu s-a reorientat repede după ce a fost păcălit de Sepsi. Fostul fotbalist al lui Poli acceptase oferta Vasluiului, dar a cârmit-o pe ultima sută de metri spre CFR, însă patonul moldav susține că acest lucru l-a motivat: gruparea vasluiană a perfectat într-un timp record trei transferuri. Deși nu a dat niciun fel de alt detaliu depre mutări, se pare că fotbaliștii străini vin de la Porto, ca urmare a colaborării pe care Inacio a stabilit-o cu formația lusitană.
În ceea ce îi privește pe fotbaliștii români aflați pe lista Vasluiului, foarte probabil printre aceștia să se regăsească și numele lui Sălăgeanu, Antal și Goga.
„Nu plâng după Sepsi, am perfectat deja două transferuri. Am perfectat trei transferuri: doi fotbaliști vin din străinătate, unul de la o echipă din Liga I. În 5-6 zile veți afla toate detaliile, suntem în discuții și cu alți jucători din România. Într-o săptămână tragem linie și închidem perioada de transferuri. Dacă vom reuși să îi luăm pe toți fotbaliștii pe care ni-i dorim, altfel vom aborda preliminariile Ligii„, a spus Porumboiu, la gsptv.
Referindu-se la posibilitatea ca Wesley, cel mai bun jucător al Vasluiului, să ajungă la Steaua, Porumboiu a explicat de ce șansele sunt reduse. În măsura în care Becali are un plafon salarial de la care nu se abate, e greu de crezut că va reuși să facă o ofertă competitivă.
„99% Wesley rămâne la Vaslui. E foarte greu ca un club din România să îi satisfacă pretențiile financiare. Nimeni nu se poate ridica la niveliul de salarizare de la Vaslui. Plus că dacă ar fi să plece, nu va pleca gratis, Wesley costă mult„