Porumboiu: „Bela minte!”

Scandalul dintre Adrian Porumboiu și Adalbert Kassai a izbucnit de la actele pe care FRF le-a trimis zilele trecute la TAS, finanțatorul vasluian considerându-le niș­te „bazaconii false“. Până a ajunge la TAS însă, Vasluiul a cerut Comisiei de Disciplină a FRF omologarea meciului cu scorul de 3-0 în favoarea sa, ca urmare a faptului că Dinamo l-ar fi folosit pe Julio Cesar în stare de suspendare. Asta după ce Comisia de Disciplină a FRF a anulat, la data de 10 septembrie 2008, cartonașul roșu acordat dinamovistului la meciul cu „U” Craiova din etapa a VI-a a Ligii I. După ce această comisie a respins memoriul clubului FC Vaslui, Adrian Porumboiu s-a adresat la TAS pentru a i se face dreptate. Ieri, șeful Vasluiului l-a atacat dur pe Adalbert Kassai, spunând despre acesta că face jocurile lui Dinamo. „Dacă o să vă arăt actele pe care FRF le-a trimis la TAS, o să rămâneți uimiți ce miniciuni semnează secretarul general al FRF, Adalbert Kassai”, a tunat Porumboiu.
Vasluianul și-a continuat apoi tirul: „Kassai își permite să dezinformeze TAS-ul cu nerușinare! Când am văzut actele pe care le-au trimis cei de la FRF am rămas consternat. În acele acte sunt niște bazaconii false, care nu au nimic comun cu realitatea“, a mai declarat finanțatorul vasluian. Adalbert Kassai a dat imediat replica: „Eu cred că domnul Adrian Porumboiu dezinformează. Noi am transmis la TAS exact ceea ce au judecat cei de la Comisii. Dacă domnul Adrian Porumboiu spune că are dreptate, atunci TAS-ul o să-i dea dreptate. Pot pune la dispoziție oricând actele pe care noi le-am trimis la TAS pentru a vedea unde este adevărul“. Pe 26 ianuarie, la TAS, va avea loc primul termen în cazul Julio Cesar, cele trei părți, Vaslui, Dinamo și FRF, având dreptul la câte un arbitu-avocat care să apare cauza.

 

"Ei își permit, cu nerușinare, să spună în acele acte trimise la TAS că un jucător eliminat are drept de joc. Numai dezinformări și miniciuni" – Adrian Porumboiu, finanțator FC Vaslui

"Erau previzibile deciziile luate la Comisiile de la FRF. Dar va fi o surpriză neplăcută pentru ei și plăcută pentru noi atunci când vom câștiga la Lausanne" – Adrian Porumboiu, finanțator FC Vaslui

Publicat: 19 01. 2009, 08:40
Actualizat: 19 01. 2009, 08:49