Porumboiu: „De 3-4 ani nu am jucat atât de prost! Nu avem cum să prindem Europa dacă jucăm așa” **Ce spune despre viitorul lui Șumi

Adrian Porumboiu nu a trecut încă peste jocul extrem de slab practicat de vasluieni, aseară, în disputa cu Turnu-Severin. Patronul moldav admite că o astfel de prestație nu îi poate recomanda echipa drept o candidată la titlu; mai mult, în măsura în care ceva nu se va schimba, Vaslui va avea mari probleme să prindă și un loc de cupă europeană.

Am făcut cel mai slab meci. De 3-4 ani nu am mai jucat atât de prost. La cum am jucat, nu meritam să câștigăm. Nu avem cum să luăm titlul dacă jucăm așa. Nici nu avem cum să ne apropiem de Europa.„, a spus finanțatorul Vasluiului, la Sport.ro.

Cauzele prestației slabe de aseară și-ar putea găsi justificarea în cantonamentul comandat de Șumudică în perioada în care campionatul a fost întrerupt din cauza meciurilor naționalei.

Șumudică mi-a explicat că a încărcat bateriile prea mult în Poiana Brașov și că s-a resimțit oboseala. Țin să îl cred.„, a mai spus Porumboiu.

Referitor la viitorul lui Șumudică, Porumboiu a ținut să precizeze încă o dată că îi dă credit, deși acțiunile sale par să susțină contrariul.

El are un contract ferm și nu am de gând să îl schimb. Mă mir că nu și-a luat câmpii, încă. Are o presiune fantastic de mare, atât din partea presei, cât și din partea mea.„, a mai spus finanțatorul grupării moldave.

Faptul că Șumi se află pe o gheață extrem de fină la Vaslui a fost subliniat la finalul intervenției telefonice a patronului, care, întrebat despre informația apărută în ProSport, potrivit căreia tehnicianul a fost în cărți pentru a-i lua locul lui Sabău, la Rapid, a reacționat în stilu-i caracteristic: „Dacă Șumudică vrea să se ducă înapoi la Rapid, i-aș da drumul mâine. Am mai avut un rapidist, pe Zotta și i-am dat toate cheile pe mână la club. Când a plecat, am văzut că rămăsesem cu cămara goală.

Publicat: 18 09. 2012, 11:02
Actualizat: 18 09. 2012, 11:20