Adrian Porumboiu spune că Dorinel Munteanu a ajutat fățiș Steaua să câștige meciul direct de la Vaslui.
Finanțatorul vasluienilor crede că Dorinel este obișnuit să ia banii cu sacoșa.
Adrian Porumboiu s-a arătat surprins de acuzele pe care i le-a adus Dorinel Munteanu în Prosport-ul de de astăzi.
V-ați dorit să mergeți în UEFA sau a fost doar un "praf în ochi"? Numai un om bolnav poate crede că Adrian Porumboiu nu și-a dorit să ducă Vasluiul în cupa UEFA.
Concret… Am cheltuit șapte milioane de euro în acest sezon și cred că asta spune totul despre obictivele pe care Vasluiul și le-a propus. Dorinel Munteanu este cel care nu a vrut să califice Vasluiul în cupele europene dacă ne uităm cum a pregătit partida cu Steaua și nu numai. În acest campionat s-a văzut că Dorinel Munteanu a supt de la două țâțe.
Ce vreți să spuneți? Este așa de pervers încât nu știe cum să mai facă pentru ca lumea să uite repede de mizeria pe care a făcut-o la meciul cu Steaua. Nu l-am lăsat eu pe Munteanu să câștige meciurile cu Steaua și U Cluj de acasă sau cele de la Bistrița sau de la Craiova? De ce le-am dat prime și bonusuri fabuloase, ca să piardă și să nu meargă echipa în UEFA? Numai o minte bolnavă poate crede asta.
Munteanu v-a acuzat că ați încercat să-i faceți echipa la câteva partide. Este adevărat? Dacă m-am băgat peste el la anumite meciuri înseamnă că am făcut-o bine, pentru că am adus puncte importante pentru Vaslui. Și acum îmi pare rău că nu am făcut eu echipa la meciul cu Steaua. Altul era rezultatul.
De ce i-ați oprit din bonusurile meciurilor câștigate cu Dinamo și Timișoara? Chiar este josnic ceea ce spune. Banii i-au intrat în cont imediat după jocuri cu bonusuri cu tot. A făcut vreo plată cumva în contul clubului? Nicidecum! El amestecă plățile prin conturi cu plățile prin punga de plastic. Să se uite bine în contul său. Nu i s-a oprit absolut nimic din ceea ce spune. Noi nu dăm banii la Vaslui cu sacoșa, așa cum el mai este obișnuit să facă. În 26 de partide, cu Dorinel pe bancă, Vasluiul a câștigat 40 de puncte… Dorinel Munteanu să nu creadă că el a format această echipă. Mulțescu și Hizo au cel mai mare merit. Cu Viorel Hizo pe banca tehnică, în 25 de meciuri am scos 46 de puncte, iar atunci când scorul era egal cu 20 de minute înainte de final, nu-mi făceam probleme că nu vom putea câștiga pentru că băieții erau bine pregătiți fizic. Nu ca la Dorinel Munteanu care îi pregătea bine doar la luatul medicamentelor.
"Mizerabil"
Finanțatorul vasluienilor spune că Dorinel Munteanu are grave tulburări de comportament.
"Este inadmisibil ceea ce face Dorinel, mai ales că el stă acasă și ia bani de la Vaslui. Debitează tâmpenii pe bandă rulantă și voi face tot posibilul din punct de vedere legal să nu mai primească niciun ban, pentru că denigrează imaginea clubului din Vaslui. Este o obrăznicie fără margini și, sincer, nu înțeleg de ce atacă Vasluiul", a spus Porumboiu.
" Cei care vor să fie informați despre activitatea de antrenor a lui Dorinel Munteanu, îi invit să-i contacteze pe Cornel Penescu de la Pitești și pe Arpad Paszkany de la CFR Cluj. Dacă aceștia l-au tolerat după acele coincidențe cu deznodământ dinainte stabilit, eu nu am făcut aceeași greșeală și l-am demis", a conchis patronul vasluian.
"Rămân la părerea că demiterea mea era stabilită cu mult timp în urmă. Am făcut multe greșeli și, dacă voi mai antrena în Liga I voi fi mult mai atent la oameni", a declarat Dorinel Munteanu, fost antrenor FC Vaslui.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER