Porumboiu e fiert
Adrian Porumboiu crede că nici Ioniță, dar nici asistentul Roșu nu pot arbitra mai sus de Liga a III-a.
„Lupescu să aibă grijă mai mare atunci când face delegările! Să-i cheme la el pe arbitri, ca să vadă dacă sunt în deplinătatea facultăților mintale! Cu Lupescu nu am vorbit la telefon după meci, dar l-am sunat pe un mare șmecher din Comisia Centrală a Arbitrilor, care nu promovează arbitri, ci buruieni de ani mulți!”, s-a dezlănțuit Porumboiu, continuând apoi: „Acest Ioniță are față de oligofren! Mi-era frică să nu facă vreun accident locomotor, pentru că trebuia să-i aducem un cărucior ca să arbitreze din el! Nu numai pe noi ne-a dezavantajat, ci și pe Cluj. A venit cu tema făcută. Dacă pierdeam nouă puncte în acest meci, nu eram mai supărat decât acum! Lupescu să-l cheme la el ca să vadă ce moacă are! Să-i pună poza pe birou și, dacă îi va plăcea cum arată, să-l țină acolo!“.
Dincolo de furia lui Porumboiu, meciul de la Vaslui a însemnat doar o zbatere în zadar a elevilor lui Dorinel Munteanu. Temwanjera, Frunză și Bukvic au ratat ocazii bune de poartă, în vreme ce Clujul a mizat pe cartea apărării, nereușind să amenințe în niciun fel poarta lui Hăisan. În minutul 85, jucătorii celor două echipe s-au încăierat în masă după un incident provocat de Claudiu Răducanu si Sorin Frunză.
Dorinel Munteanu antrenor FC Vaslui: Rezultatul de astăzi mi se pare echitabil. Nu mai putem călca strâmb. Avem nevoie de șase puncte pentru a rămâne în cursa pentru UEFA