Porumboiu e încântat de transferul lui Sânmărtean:** „Sunt puțini jucători în Liga I de valoarea lui!”

FC Vaslui e activă pe piața transferurilor, la fel ca și în anii
trecuți. „Galbeni-verzii” l-au înregimentat astăzi pe bistrițeanul
Lucian Sânmărtean. Adrian Porumboiu spune că decizia transferului a
fost luată împreună cu Marius Lăcătuș și susține că Sâmărtean este
un jucător foarte valoros, care va ajuta foarte mult echipa.

„Am luat decizia împreună cu Marius Lăcătuș. Sunt puțini
jucători de valoarea lui în campionatul României. Vasluiul trebuie
să-și facă o echipă bună și să scape de apucături care nu au
legătură cu fotbalul. Având jucători valoroși, poți să te gândești
la lucruri serioase. Altfel, să câștigi campionate și să ai bugete
paralele sau mizerabile, n-ai niciun fel de succes”
, a
spus omul de faceri la Sport.ro

Porumboiu nu se teme însă de „valizele” care se anunță în retur.
Criza economică îi va împiedica pe patronii din Liga I să mai aruce
cu bani în stânga și-n dreapta, susține Porumboiu.”Ce
valize să mai fie acum? Doar prazul lui ‘nea Marin. Ce să pună în
valize? Hârtie creponată. Mai sunt bani și pentru așa ceva, se
găsesc la alții, dar sunt puțini”
, a comentat acesta cu
ironie

Referitor la interesul care există pentru Wesley, Porumboiu nu
vrea să se despartă de cel mai bun jucător al Vasluiului din turul
campionatului: „Există oferte pentru Wesley, dar dacă îl
dăm, ne vom îndepărta de primele poziții. Eu nu sunt de acord să
plece, trebuie să ne jucăm șansa, avem șanse și la Cupa
României”

Publicat: 23 12. 2009, 18:01
Actualizat: 23 12. 2009, 18:50