Sărbătorile de iarnă nu i-au întors lui Adrian Porumboiu intenția de a renunța la investiția în fotbal din vara anului 2012, după ce s-a plâns că a avut parte numai de arbitraje defavorabile în ultimul an. Omul de afaceri vasluian i-a luat peste picior pe adjuncții lui Ion Crăciunescu, Aron Huzu și Dan Lăzărescu, despre care șeful CCA spune că sunt responsabilii cu delegările în Liga I.
„Retragerea mea este iminentă, numai că nu o voi face acum pentru că nu vreau să stric competiția. Am ce face, slavă Domnului, dar pentru fotbal nu mai am nicio pasiune. Am redus din cheltuieli, dar jucătorii au salariile plătite la zi. Dorința și inițiativa de a face performanță mi-au dispărut complet. Eu am dat fotbalului ce am avut mai bun și mai curat. Aș vrea ca și ăștia, care îngână arbitrajul, să fie cum am fost eu ca arbitru în plan moral.
Am văzut că se spune că Lăzărescu și Huzu fac delegările. Dacă e așa, nu mai am niciun fel de respect, ăștia nu au capacitatea intelectuală de a face asta, nu au ținere de minte. Să-l văd pe Lăzărescu mare specialist…Asta este problema lui Crăciunescu, nu a mea” a spus Porumboiu la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER