Porumboiu îi dă dreptate lui Mircea Lucescu: „Nici eu nu l-aș chema pe Sânmărtean în anumite momente”

Chiar dacă după meciul Viitorul-FC Vaslui (2-2) s-a contrat cu selecționerul Victor Pițurcă din cauza faptului că Lucian Sânmărtean nu a mai fost convocat pentru dubla cu Estonia și Andorra din preliminariile CM 2014, Adrian Porumboiu și-a schimbat discursul față de căpitanul echipei sale. Finanțatorul vasluian a folosit un ton destul de critic la adresa mijlocașului, pe care spune că nu l-ar chema tot timpul la națională, în ciuda talentului său incomensurabil.

„Nici eu nu l-aș fi chemat în anumite momente. Dacă nici acum, în ceasul al 12-lea nu înțelege în sens pozitiv ce trebuie să înțeleagă, este problema lui. Este un jucător de excepție, dar nu face încă pasul ăla pe care îl așteptăm de 12 ani. Nu poate fi comparat cu Tănase sau cu Popa, care a fost și pe la Vaslui. Are sclipiri de geniu, dar nu e suficient acest lucru. Cred că treaba pleacă și de la antrenor. Trebuie să se impună în fața lui. În perioada Hizo a jucat cel mai bine. Lucescu a avut dreptate când a spus că pare plictisit uneori pe teren”, a spus Adrian Porumboiu la Sport.ro.

Publicat: 07 09. 2012, 15:44
Actualizat: 07 09. 2012, 16:10