Porumboiu merge până în pânzele albe în „cazul Ljubinkovic”:** „Suntem torturați! Voi da în judecată FIFA, FRF, LPF, toți vinovații”

Patronul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, este hotărât să
dea în judecată toate forurile care au fost implicate direct sau
prin omisiune în rezolvarea litigiului cu sârbul Marko Ljubinkovic.
FIFA a decis că moldovenii trebuie să-i achite fotbalistului
despăgubiri în valoarea de 500.000 de euro pentru neplata unor
restanțe financiare și le-au interzis galben-verzilor să mai facă
transferuri în două perioade de mercato:

„FIFA a ignorat toate hotărârile comisiilor LPF privind
litigiul cu Ljubinkovic, din motive de paritate. FRF avea comisii
paritare, dar nu a făcut nimic pentru a rezolva acest caz, iar
regulamentele forului internațional spun că federațiile naționale
trebuie să judece astfel de cazuri, așa că ne-au întors. Până la
urmă, mai avem o cale de atac, la TAS. Noi am făcut investiții
pentru a lua titlul, dar ceea ce se întâmplă nu este normal. Am
încasat o amendă de 500.000 de euro pentru o restanță de 14.000 de
euro, plus două perioade de transferuri în care să nu putem aduce
jucători. Suntem pur și simplu torturați. Suntem dispuși să dăm și
FIFA și LPF și FRF în judecată, să plătească forurile care au
greșit decizia în cazul Ljubinkovic
„, a spus Adrian
Porumboiu la gsptv.

Publicat: 18 02. 2011, 18:02
Actualizat: 18 02. 2011, 18:05