Porumboiu vrea 2.000.000 euro pentru Mardare

În afara celor două milioane de euro, Porumboiu vrea să fie și coproprietar al jucătorului, ceea ce înseamnă că vasluienii vor participa la orice altă negociere pentru Mardare.

Mircea Rednic și Adrian Porumboiu au negociat transferul lui Ștefan Mardare în Franța. Două milioane de euro și 50 la sută dintr-un viitor transfer al lui Mardare de la Dinamo. Asta a cerut Porumboiu. Rednic a fost de acord. Rămâne ca Borcea, Turcu și Badea să scoată banii din bancă pentru a plăti pentru aducerea lui Mardare.
După negocieri, Rednic și Porumboiu au fost împreună la meciul dintre Metz și Le Mens, unde au urmărit mai mulți jucători care ar putea fi ofertați de Dinamo și Vaslui.

„Rednic a venit cu mașina din Belgia direct la meci. Ne-am văzut și ne-am salutat. Asta a fost tot“.

„Puriul“ și l-a dorit pe Mardare și la Rapid, dar tranzacția a căzut pentru că Adrian Porumboiu a vrut să-l vândă și pe Marko Ljubinkovic în Giulești,
jucător pe care Mircea Rednic nu și l-a dorit. „Este adevărat că m-am întâlnit cu Mircea Rednic în Franța. Am văzut împreună meciul dintre Metz și Le Mens.
Ne-am întâlnit întâmplător. Nu am discutat despre transferuri. Când am plecat din țară, m-am întâlnit la Otopeni și cu Nicolae Badea.
Trebuia să nu ne salutăm? Eu am plecat la Paris, iar Badea la Frankfurt“.

După ce a avut o colaboarare bună cu Steaua, Adrian Porumboiu evită să mai facă afaceri cu Gigi Becali, după ce la ultimele partide directe finanțatorul vasluian a adus acuze de blat unora dintre jucătorii săi.

Publicat: 19 05. 2008, 22:02
Actualizat: 19 05. 2008, 22:04