Porumboiu:”Vom câștiga la masa verde meciul cu Dinamo”
Vestea bună pentru Dinamo: lui Julio Cesar (foto) i-a fost ridicată suspendarea. Vestea proastă: Porumboiu amenință că roș-albii vor pierde la masa verde partida cu Vasluiul. De ce? „Pentru că este o decizie aberantă. Vom contesta verdictul Comisiei de Disciplină și vom câștiga cu 3-0. În articolul 5 din Regulament se spune că hotărârile arbitrului sunt definitive și irevocabile. Așa și meciul Anglia – Argentina, din 1986, ar trebui să se rejoace pentru că Maradona a dat gol cu mâna. Noi putem să o batem pe Dinamo și cu Julio Cesar și cu Julio Iglesias pe teren”, a spus Porumboiu.
Cristi Borcea are o recomandare pentru patronul moldav: „El este primul care ar trebui să tacă. Porumboiu să nu uite că joacă în UEFA pe spatele Galațiului, după ce au câștigat ei meciul ăla pe la comisii. Apoi, N’Doye trebuia eliminat în meciul cu Steaua. Vasluiul a bătut în toate partidele numai cu ajutorul arbitrilor”.
Â
"Porumboiu să tacă din gură, pentru că joacă în Cupa UEFA pe spatele Oțelului. FC Vaslui câștigă numai cu arbitrii." – Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
"Borcea a rămas marcat că nu i-au ieșit banii la numărat când a fost plătit de un alt patron pentru a câștiga un meci." – Adrian Porumboiu, patron Vaslui