Poruncile ‘Bursucului’
„Eu nu antrenez pentru bani, ci pentru performanță. Vreau să am rezultate, iar dacă nu aveți aceeași ambiție, mai bine plecați!“. Asta le-a spus Dan Petrescu jucătorilor Unirii Urziceni pe 18 septembrie 2006, atunci când a fost instalat pe banca ialomițenilor.
De la momentul respectiv au trecut doi ani, timp în care Unirea a ajuns o echipă respectată în Liga I, ocupând acum poziția de lider al campionatului. Mare parte din merite îi revin lui Dan Petrescu. Psihologia fostului internațional e simplă. Muncă, muncă și iar muncă. Plus modestie. Jucătorii spun despre „Bursuc“ că e un tip fanatic în meseria lui. „Foarte exigent, dar corect. Nu-i plac figuranții, nu-i plac vedetele. Apreciază în primul rând disciplina, în teren și în afara lui“, dezvăluie unul dintre fotbaliștii săi.
La Petrescu nu există titulari și rezerve, iar echipa de start o stabilește în funcție de adversar. Are cinci oameni pe care se bazează orice ar fi: Galamaz, Mara, Ricardo și Onofraș, plus portarul Arlauskis, care a crescut mult în ultimul an. Restul sunt rotiți după criterii clare: forma fizică și adversarul.
Și-a scos jucătorii în discotecă
Rezultatele bune au creat la Urziceni o atmosferă bună, pe care chiar Petrescu o destinde adesea. După meciul din prima etapă, cu FC Brașov, când Unirea a pierdut în minutul 94, antrenorul a invitat toată echipa la restaurantul Trattoria. Au mâncat, iar apoi au plecat într-un club. El, conducerea și jucătorii, fără neveste. „Ne-a lăsat pe toți mască. Nu ne așteptam“, au povestit elevii săi. Gestul s-a repetat acum trei săptămâni, când toată echipa a fost la Bamboo, de data aceasta împreună cu „jumătățile“. Asta nu înseamnă însă că la Urziceni se chefuiește în draci. Sunt doar mici excepții, pentru că, de regulă, Petrescu ține foarte mult ca jucătorii să se odihnească bine în noaptea de după meci. „E important pentru recuperare“, spune el. De aceea, de multe ori își ține fotbaliștii în cantonament după jocuri și le dă drumul acasă abia a doua zi.
Stă și câte 12 ore la stadion
„Dacă vreunul dintre voi se gândește că jucăm doar ca să ne luăm banii din contracte și ne dorim un loc călduț în prima parte a clasamentului, atunci de mâine să nu mai vină“, le-a spus Petrescu în față fotbaliștilor săi. Adică, altfel spus, antrenorul nu acceptă suficiența. Un criteriu important pentru a sta bine în ochii antrenorului este forța fizică. El pune foarte mult accent pe pregătire și de aceea în stagiile centralizate scoate untul din jucători. Îi ține pe teren și mai mult de două ore. „Ce poate fi mai frumos decât să stai pe teren? Doar nu vreți să stați în cameră. Eu, după atâția ani de fotbal, abia aștept să ies pe gazon“, le zice el jucătorilor. Programul lui zilnic include și 12 ore de fotbal. „Câteodată vine la 9 dimineața și pleacă la 9 seara. Îi place să se implice în toate, de la meniu până la crampoanele pe care le folosesc fotbaliștii. Nu a condus nici măcar un antrenament de pe margine. Tot timpul stă între jucători, pe teren“, povestesc angajații Unirii.
Știe să mobilizeze
Motivarea este unul dintre capitolele pe care „Bursucul“ pune mult accent. Înaintea fiecărui meci le spune fotbaliștilor: „Eu am încredere în voi și pentru mine sunteți cei mai buni. Dovediți-le și celor care nu au crezut în voi că s-au înșelat și că aveți valoare. Rezultatele sunt cea mai bună răzbunare“. Acesta este discursul lui Petrescu. În particular, mai poartă discuții cu fotbaliștii, dar nu se trage de șireturi cu ei. Toți îi spun „Mister“ și niciunul nu cârâie în fața lui. La pauza meciului cu Dinamo, Dan Petrescu a luat foc în vestiar. Le-a spus elevilor săi că a venit în „Ștefan cel Mare“ să învingă și că vrea mai mult curaj de la ei. Nu vă închipuiți că tonul a fost cel al unui interviu. „Bursucul“ e un tip vulcanic, care țipă. Nu înjură, dar țipă atât cât îl țin puterile.
Jumătate din bani, la vară
Deși rezultatele pe care le-au avut în această parte a campionatului ar putea da impresia că la Urziceni plouă cu bani, lucrurile nu stau chiar așa. Ialomițenii sunt răsplătiți cu câte 1.000 de euro pentru fiecare punct, dar conform unei clauze din ROI, jumătate din primele de joc se plătesc la îndeplinirea obiectivului. Acesta este clasarea pe locurile 1-6. Lui Petrescu i-a convenit această prevedere, deoarece îi ține pe jucători concentrați. „Nu vreau să se vadă cu sacii în căruță înainte de termen“, a spus el.
Toți jucătorii stau în București
Din echipa care a promovat în Liga I, la Urziceni a mai rămas doar Nicu Epaminonda, care nu este însă produsul Unirii. Nici nu ar avea cum, pentru că în micuțul oraș de 17.000 de locuitori nu există un Centru de copii și juniori. „De unde să-i luăm, dacă tot orașul are atât de puțini oameni? O să încercăm să aducem ceva de prin alte locuri, să facem o bază aici“, a explicat Petrescu. Toți jucătorii lui stau în București în apartamente închiriate de club, iar străinii au primit ca și mașini de serviciu câte un Chevrolet Aveo.