„Postul lui Bonetti nu e în pericol!** Dinamo va începe sezonul cu el!”

Deși bilanțul lui Dinamo după cantonamentul din Franța este total nesatisfăcător, președintele CA al "roș-albilor", Nicolae Badea, îi oferă în continuare credit italianului Dario Bonetti.

"Nu am de ce să fiu îngrijorat de rezultatele din amicale. Se caută formule de echipe, se caută soluții și se fac evaluări. Noul antrenor a cerut un timp, unul rezonabil, să facă echipă la Dinamo. Nu știu de unde atâtea zvonuri că va pleca, din contră, este cert că postul său nu este în pericol în niciun fel. Știu că s-a întors din Franța și o să conducă în continuare echipa. Cu el s-a început pregătirea și cu el va începe Dinamo noul sezon", a spus Badea pentru NewsIn, citat de Sport.ro.

Dinamo a câștigat doar un amical în Franța (2-0 cu Nantes), a remizat (1-1) cu echipa din liga a treia Croix de Savoie și a pierdut în trei rânduri, 1-2 cu Olympique Marseille, 0-2 cu Saint-Etienne și 1-2 cu amatorii de la Aix-les-Bains.
 

Publicat: 20 07. 2009, 12:19
Actualizat: 20 07. 2009, 12:23