Jucătorii Christian Pouga și Dusan Kuciak sunt declarați absenți nemotivați de conducerea grupării FC Vaslui, ei neprezentându-se nici acum la pregătirile formației moldovene, deși reunirea lotului a avut loc la 21 iunie.
Finanțatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat că Pouga intenționează să devină jucător liber de contract. „Din ce am înțeles, Pouga ne-ar fi reclamat pe la FIFA că vrea să devină jucător liber de contract. Nu poate pentru că are contract cu FC Vaslui și am plătit ultima tranșă de bani către Sevilla, o sumă importantă. Are un impresar care l-a deturnat, i-a spus că-l face jucător liber de contract. Dar nu va putea pentru că suntem cu banii la zi, însă, din păcate, nu-l avem aici, la Vaslui”, a explicat finanțatorul grupării moldovene.
Adrian Porumboiu susține că nici portarul Kuciak nu are vreun motiv să absenteze. „Kuciak nu are nicio justificare să nu vină pentru că i-am plătit banii în avans la contractul pe care-l avem încheiat cu el. Are tot felul de dansuri, dar să nu se transforme în unele populare, deoarece nu știm câtă răbdare mai avem cu el să-l așteptăm”, a precizat Porumboiu.
Echipa FC Vaslui a început pregătirile pentru noul sezon competițional la 21 iunie, efectuând deja primul cantonament, la Poiana Brașov.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER