Poveste/ Alcantara,** fundașul-golgheter
La Cluj, apărarea scapă turma. Kone și Traore sunt ieșiți din
formă, iar CFR-ul rămâne lider pe spatele fundașilor. Alcantara și
Cadu au marcat de șapte ori în Liga I!
Clujul a luat o gură de aer după victoria cu Pandurii și continuă
cursa spre titlu după golul reușit de brazilianul Alcantara. Hugo
nu e străin de poartă, în tinerețe evoluând ca atacant acasă, la
Cuiaba. „De la 7 la 16 ani am fost vârf în Brazilia, de
asta știu ce am de făcut în fața porții. Îmi place să vin la fazele
fixe, golul mă atrage”, spune Alcantara, care a mai
punctat în acest sezon cu Urziceniul din penalty, în Supercupă, și
în campionat contra Gloriei și Internaționalului.
Brazilianul, care a adus șase puncte prin reușitele lui, admite
că atacul ardelenilor nu trece prin cea mai bună formă în acest
retur, în care a punctat doar de două ori, prin Traore și Bud.
„Da, nu le iese, dar va veni și rândul lor să puncteze, nu
e de făcut o dramă, atât timp cât echipa câștigă. Golul meu e și
pentru Kone, și pentru Traore, poate îi va descătușa!”, a
mai adăugat Alcantara.
„Băiatul
meu va fi atacant, nu fundaș”
Revenit în echipa ardelenilor după ce la Mediaș a fost rezervă,
Hugo vrea să își vadă urmașul, pe Victor, tot fotbalist, dar nu
vrea ca mezinul familiei să calce pe urmele lui. „Nu e
foarte frumos să fii fundaș, te bați cu atacanții și rar ajungi să
dai gol. Eu de asta i-am spus și fiului meu că e mai bine să fie
atacant, plăcerea golului e prea frumoasă”, mărturisește
Alcantara.
Schimbări
la indicațiile patronului
Paszkany i-a sugerat lui Mandorlini să-i bage în primul „11” pe
Nicolae Dică și Peralta.
„Nu înțeleg de ce nu joacă și Peralta, și Nicolae Dică din primul
minut!” a fost mesajul sec transmis de patronul Paszkany
antrenorului Mandorlini după remiza cu Gazul. Simțind că glonțul
demiterii îi șuieră pe la ureche, italianul s-a conformat la jocul
cu Pandurii, Peralta jucând până în minutul 67 în spatele celor
două vârfuri, în timp ce Nicolae Dică a alternat postul de mijlocaș
dreapta, în start, cu cel de coordonator după ieșirea lui Peralta.
Mandorlini va schimba însă foaia cu Dinamo, în Cupă, doar „Dicanio”
urmând a evolua din primul minut. „Sunt decis să fac patru-cinci
schimbări, avem program încărcat!”, a explicat Mandorlini.
Cîrțu:
„Fault clar la golul CFR-ului!”
„Pandurii” au plecat de la Cluj acuzând arbitrajul centralului
Balaci. „A fost fault de portar la golul lui Alcantara, nu mai zic
că și la faza premergătoare a mai fost un fault în atac! Ce să fac,
nu am iluzii că pot avea cu CFR un arbitraj așa cum a avut aici
Dinamo sau Steaua, era normal ca cei de la Cluj să aibă un plus”, a
atacat, la final, antrenorul gorjenilor, Sorin Cîrțu.
„Dicanio”, reinventat
de Mandorlini
La al doilea joc ca titular pentru CFR, Nicolae Dică a fost
folosit de Mandorlini cu Pandurii ca mijlocaș dreapta până în
minutul 67. „Am jucat pe un post nou. «Mister» m-a întrebat dacă
pot, am spus că e OK. Cred că m-am descurcat bine!”, a spus Dică.
Acesta a bătut cornerul de la golul lui Alcantara și a mai avut o
bară pe final de joc. „Și-a dat drumul, păcat că nu a marcat!”, a
declarat și șeful CFR-ului, Iuliu Mureșan.
14 meciuri a
bifat Alcantara pentru CFR în acest sezon de Liga I, toate ca
titular
0 euro a costat
Hugo Alcantara când a fost adus la CFR din Portugalia, de la
Belenenses