Robert Niță (42 de ani) a vorbit la ProSport Live, printre altele, despre modul în care Mircea Rednic (57 de ani) își păcălește jucătorii.
Fostul atacant rapidist a povestit o întâmplare din vestiarul giuleștenilor, de pe vremea în care pe banca tehnică se afla Mircea Rednic.
Acum antrenor la Poli Iași, Mircea Rednic l-a asigurat pe Robert Niță că Sabin Ilie nu îi va lua locul în echipă. Însă, una a zis și alta a făcut.
„Cu Rednic nu știi niciodată ce se întâmplă. De-a lungul vieții de antrenor sau conducător nu poți mereu să te ţii de cuvânt. Promisiunile de multe ori le faci pentru că ai nevoie sau că îți zice patronul. E o lume a intereselor. Au fost lucruri pe care mi le-a spus și nu s-au întâmplat nici până în ziua de azi.
Era Sabin Ilie fără echipă, a venit să se antreneze cu noi. M-a oprit Rednic după antrenament: «Ce s-a întâmplat? Te văd că ești supărat. Să nu te gândești că vine Sabin, am încredere în tine, am nevoie de tine. Se zvonește că pleacă Bratu sau Daniel Niculae și dacă pleacă unul din ăștia să fiu și eu acoperit, dar eu pe tine mă bazez».
S-a bazat pe mine, a venit Sabin Ilie și, după trei etape, l-a pus și căpitan de echipă. S-a ținut de cuvânt, a plecat și Bratu sau Niculae și mi-a zis «Stai, bă, liniștit, că eu am încredere în tine, îmi dai goluri, nu îți face probleme. Ştii ceva, nici nu îl vreau pe ăsta (n.r. pe Sabin Ilie), dar l-a trimis George (n.r. Copos), că are impresar pe nu ştiu cine». Astea se întâmplă”, a povestit Robert Niță, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER