Pe 12 noiembrie 2013, în cadrul unei conferințe de presă, Ionel Dănciulescu anunța că pune capăt unei cariere extraordinare de fotbalist. La un an și o zi, pe 13 noiembrie 2014, același Ionel Dănciulescu, care între timp a îndeplinit funcția de director general al clubului, își începe cariera de antrenor principal la Dinamo, în locul lui Flavius Stoican, și are misiunea de a conduce echipa în cele patru meciuri rămase până la pauza de iarnă, trei în Liga 1 și unul în Cupa Ligii Este ultimul episod al relației zbuciumate, în care momentele de efuziune nemărginită au alternat cu cele de ură aparent nevindecabilă, iar mariajele și divorțurile, dovezile de fidelitate și trădările au alternat alert pe parcursul a 19 ani.
Dănciulescu a strâns un număr record de meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc, 515, și a înscris 214 goluri, devenind al doilea cel mai bun marcator din istoria primei divizii românești, după Dudu Georgescu (252 de goluri). Majoritatea acestor partide și goluri a fost realizată sub tricoul roș-alb: 355 de meciuri și 152 de goluri. Poreclit „Corbul” de colegi și „Danciu-gol” de suporteri, noul antrenor și-a creat imaginea unui jucător serios, a unui familist convins și a unui profesionist desăvârșit. A câștigat cu Dinamo trei titluri de campion al României (2002, 2004, 2007), patru Cupe ale României (2003, 2004, 2005, 2012) și Supercupa României (2012).
Totuși, relațiile dintre Dănciulescu și clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare nu s-au rezumat doar la sutele de meciuri și goluri reușite de unul dintre cei mai buni atacanți campionatul intern în ultimele decenii. Legătura dintre jucătorul Dănciulescu și club, începută în 1995, odată cu transferul de la Electroputere Craiova, a fost sinuoasă, momentele extraordinare alternând cu scandalurile de proporții. De-a lungul timpului, Dănciulescu a fost, pe rând, idolul suporterilor dinamoviști, apoi marele trădător și dușmanul lor de moarte, apoi – iar un idol necontestat. Dinamo l-a adus în 1995, lansându-l în fotbalul mare, apoi Dănciulescu a ajuns la Steaua, devenind călăul fostei echipe. S-a întors spășit, fiind ani în șir înjurat de propria galerie chiar și când dădea goluri decisive. Apoi, totul s-a uitat și taberele și-au făcut iar jurăminte de iubire. Anul trecut, Dănciulescu a fost forțat de conducătorii dinamoviști să se retraga din activitate, deși își exprimase dorința de a continua ca fotbalist încă măcar un sezon. Această dovadă de nerecunoștință a fost însă urmată de o mână întinsă, iar de-acum fostul fotbalist a primit un loc în birourile clubului, cu funcția de conducere aferentă. ProSport vă prezintă, în rândurile care urmează, cele mai importante repere și momente ale carierei lui Danciu-gol.
Anul 1995, primul contact cu gruparea din Ștefan cel Mare
Descoperit la Slatina de profesorul Ion Pârvulescu, la vârsta de nouă ani, Dănciulescu a început fotbalul pe post de portar, fiind reprofilat de Grigore Sichitiu pe postul de atacant. După o perioadă în care a fost coleg, printre alții, cu Claudiu Niculescu, Ionuț Luțu și Romeo Stancu, a venit transferul la Electroputere Craiova, echipă pentru care a punctat de opt ori în 31 de meciuri jucate, performanță care i-a adus transferul la Dinamo, în 1995, bucureștenii câștigând lupta cu Universitatea Craiova pentru semnătura celui care avea să devină, peste 18 ani, deținătorul recordului de prezențe în Liga 1.
Conflictul cu fanii dinamoviști, cel mai greu moment al carierei
În prima perioadă petrecută la Dinamo, între 1995 și 1997, Dănciulescu a reușit 22 de goluri în 64 de apariții. A plecat apoi în Turcia, la Altay Izmir, împreună cu colegul său de la Dinamo, Marius Coporan. În sezonul 1997-1998 a jucat în Turcia, dar nu a reușit să se acomodeze, evoluând în doar șapte partide și marcând un singur gol. A urmat un episod incredibil: Dănciulescu și colegul său au încercat să se întoarcă în România, dar turcii le-au luat pașapoartele și i-au sechestrat acolo! În cele din urmă, atacantul a reușit să scape și a revenit în România, dar la Dinamo nu era loc pentru el, așa că a semnat cu marea rivală Steaua. Pentru Danciu-gol, perioada de trei ani petrecută în Ghencea a fost una de vis: 54 de goluri în 129 de meciuri, două medalii de campion al României, o Cupă și o Supercupă. Golurile au curs mai ales în poarta dinamoviștilor. Dănciulescu a devenit spaima portarilor din Șoseaua Ștefan cel Mare și dușmanul de moarte al galeriei, care ajunsese la scandări de-a dreptul oribile.
„Atunci când am avut problema cu suporterii, după revenirea la Dinamo am fost la psiholog și m-a ajutat foarte mult”, Ionel Dănciulescu.
În 2000, la Steaua descins Victor Pițurcă, antrenor care intrase în conflict violent cu frații Becali, cei care îl aveau sub contract, printre alții, pe Dănciulescu. Printre primele măsuri luate de Pițurcă a fost și aceea de a le cere tuturor fotbaliștilor steliști să-și rezilieze contractele de reprezentare cu frații-impresari. Dănciulescu nu a vrut și a intrat pe lista neagră, fiind în cele din urmă silit să plece din Ghencea. Așa a revenit în 2002 atacantul la Dinamo, echipa pe care o demolase timp de trei ani, dar unde frații tăiau și spânzurau. Reintegrarea lui Dănciulescu la clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare a fost foarte grea. Atacantul își făcea, ca și până atunci, treaba în mod profesionist, dându-și silința pe teren, dar suporterii nu l-au iertat ușor. Ani la rând, golgheterul a fost înjurat de galerie chiar și după ce înscria goluri. Momentele tensionate l-au adus pe Dănciulescu în pragul unui colaps psihic – a fost nevoit, la un moment dat, să joace la Poiana Câmpina -, însă în cele din urmă părțile au făcut un armistițiu. Golurile pe bandă rulantă, contribuția decisivă la câștigarea unor noi trofee și, mai ales, reușitele în poarta Stelei au reaprins dragostea aparent stinsă dintre cele două tabere. Cei șapte ani, între 2002 și 2009, cu o pauză de un sezon în care a fost împrumutat în China, la Shandong Luneng, au fost cei mai buni din întreaga carieră, vârful de atac reușind 103 goluri în 198 de meciuri pentru Dinamo, trecându-și în palmares trei campionate și două Cupe ale României.
„Cristi Borcea a fost cel care a avut un rol decisiv în revenirea mea la Dinamo. Avea incredere în mine, m-a susținut și a făcut tot ce a fost posibil pentru a mă întoarce” Ionel Dănciulescu
Trei transferuri în străinatate. Unul în Turcia, unul în China și unul în Spania
Experiența nereușită din Turcia a fost urmată, la 10 ani distanță, de un nou transfer în afara României, în China, la Shandong Luneng. 10 goluri în 26 de meciuri și o finală de Cupă a Chinei au fost vârfurile atacantului în campionatul chinez, înainte de a se întoarce la Dinamo. În 2009, divizionara secundă spaniolă Hercules i-a oferit lui Dănciulescu un contract pe un sezon cu posibilitate de prelungire. În anul petrecut în Spania, actualul antrenor al lui Dinamo a marcat de 10 ori și a pus umărul la promovarea echipei pe prima scenă a fotbalului spaniol. Chiar și așa, la finalul sezonului, Dinamo, prin vocea lui Ioan Andone, și-a rechemat golgheterul.
Doar 8 selecții și două goluri pentru echipa națională
Cu cifre impresionante în campionatul intern, atacantul nu a avut prea multe șanse de a îmbrăca tricoul naționalei României. Convocat pentru prima dată abia în 1999, Dănciulescu a strâns, în 10 ani, doar opt prezențe sub tricolor. Cauzele au fost multiple. Până în 2000, la retragerea Generației de Aur, a fost foarte greu să intre într-un grup unde atacanți erau Răducioiu, Ilie Dumitrescu, Viorel Moldovan, Adrian Ilie. Profilul său de fotbalist, cu anumite neajunsuri (Delio Rossi, antrenorul echipei Lazio, spunea înaintea „dublei” cu Dinamo, din preliminariile Ligii Campionilor, din 2007, că „atacanții românilor sunt doar niște jucători de execuție, care nu fac faza defensivă”) care l-au împiedicat să obțină un transfer cu adevărat mare în străinătate, l-a oprit și la poarta naționalei, unde nici Iordănescu, nici Boloni, nici Hagi, nici Pițurcă nu au fost convinși să-l convoace regulat. Singurele goluri marcate în tricoul naționalei au venit pe 28 aprilie 2004, în România – Germania 5-1, unul dintre cele mai bune meciuri ale naționalei României în istoria modernă.
„Din păcate, nu am prins prea multe meciuri la echipa națională. Așa a fost să fie, nu pot schimba nimic acum. Cred că am prins perioade in care alți atacanți au fost mai buni decât mine, iar până la urmă a fost normal ca ei să fie chemați la națională, iar eu nu”, a declarat, elegant, Dănciulescu în 2011, într-un interviu acordat hotnews.ro.
Ultimii ani ai carierei la Dinamo. Forțat să pună ghetele în cui
În ultimii ani ai carierei, Dănciulescu a rămas același golgheter din tinerețe, chiar și la 33 de ani. A marcat de 27 de ori în 93 de meciuri pentru Dinamo și a fost unul dintre oamenii de bază ai vestiarului din Șoseaua Ștefan cel Mare, indiferent dacă antrenorul s-a numit Ioan Andone, Liviu Ciubotariu sau Gheorghe Mulțescu. La 37 de ani, în contextul proiectului anunțat de noul investitor, Ionuț Negoiță, Danciu-gol s-a retras din activicatea de fotbalist, lăsând locul unor jucători mai tineri pe care legenda dinamovistă a ales să-i ajute din postura de director general. La momentul retragerii, suporterii dinamoviști l-au acuzat pe Constantin Anghelache, președintele echipei, că ar fi omul care l-ar fi forțat pe Dănciulescu să renunțe la cariera de fotbalist, având interesul de a promova în echipă achiziții precum Pape Ndaw sau Zougoula.
Acum, la 19 ani de la primul contact pe care l-a avut cu clubul Dinamo, după 13 ani presărați cu multe reușite, dar și cu momente tensionate, plini de trofee, satisfacții și dezamăgiri, Ionel Dănciulescu își începe primul mandat din cariera de antrenor pe banca echipei pentru care, din teren, a scris istorie.
Articol scris de Cristian Voicu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER