După o săptămână grea, în care a fost pus la zid de patronul Gigi Becali pentru escapadele sale, Cristi Tănase a reușit să-și spele din păcate prin golul victoriei din partida cu Inter Curtea de Argeș. Mijlocașul Stelei a reușit o execuție de excepție care l-a făcut inclusiv pe patronul „roș-albaștrilor” să-l compare cu Hagi.
Ex-piteșteanul a povestit cum a decurs faza din care a înscris și a dezvăluit că inițial nu avea de gând să finalizeze, ci a vrut să-i paseze lui Kapetanos, care se afla însă în ofsaid.
„A fost foarte frumos, ceva de vis, mai ales că acel gol a venit la scorul de 2-2. A fost cu atât mai frumos golul meu cu cât s-a dovedit a fi decisiv. Trebuia să câștigăm acel meci pentru a avea cu toții sărbători de iarnă frumoase. Inițial nu m-am gândit să dau la poartă, mai ales că era să cad după ce un adversar a intrat la mine prin alunecare. M-am uitat la Kapetanos, dar era în ofsaid, am căutat variante de pasă și până la urmă m-am decis să trag pentru că am văzut că nu mă ataca nimeni. Am lovit mingea foarte bine și asta s-a văzut în traiectoria ei, restul e de povestit nepoților.”, a declarat Cristi Tănase pentru NewsIn, citat de Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER