Povestea eurogolului înscris de Tănase,** spusă chiar de el: „Nu am vrut să dau la poartă!”

După o săptămână grea, în care a fost pus la zid de patronul
Gigi Becali pentru escapadele sale, Cristi Tănase a reușit să-și
spele din păcate prin golul victoriei din partida cu Inter Curtea
de Argeș. Mijlocașul Stelei a reușit o execuție de excepție care
l-a făcut inclusiv pe patronul „roș-albaștrilor” să-l compare cu
Hagi.

Ex-piteșteanul a povestit cum a decurs faza din care a înscris
și a dezvăluit că inițial nu avea de gând să finalizeze, ci a vrut
să-i paseze lui Kapetanos, care se afla însă în ofsaid.

„A fost foarte frumos, ceva de vis, mai ales că acel gol
a venit la scorul de 2-2. A fost cu atât mai frumos golul meu cu
cât s-a dovedit a fi decisiv. Trebuia să câștigăm acel meci pentru
a avea cu toții sărbători de iarnă frumoase. Inițial nu m-am gândit
să dau la poartă, mai ales că era să cad după ce un adversar a
intrat la mine prin alunecare. M-am uitat la Kapetanos, dar era în
ofsaid, am căutat variante de pasă și până la urmă m-am decis să
trag pentru că am văzut că nu mă ataca nimeni. Am lovit mingea
foarte bine și asta s-a văzut în traiectoria ei, restul e de
povestit nepoților.”,
a declarat Cristi Tănase pentru
NewsIn, citat de Sport.ro.

Publicat: 14 12. 2009, 15:47
Actualizat: 14 12. 2009, 16:10