Povestea lui Curelea: „Am fugit de acasă pentru fotbal!”
Costin Curelea (26 de ani) evoluează de 15 ani la Sportul. Om de
bază în trupa lui Tibor Selymes, Curelea a fugit de acasă pentru a
se înscrie la fotbal, iar cea mai mare dramă a trăit-o în 2006,
când Sportul a retrogradat în Liga a II-a, deși terminase sezonul
din Liga I pe locul patru!
Cum te-ai apucat de fotbal?
Eram la bunici la Buftea, unde aveam niște prieteni care mergeau la
un club. Într-o după-amiază am fugit cu ei, fără să știe
bunică-mea, am intrat la un antrenament și așa m-au primit acolo.
Eram foarte mic, aveam vreo 9 ani. La început nu a fost ceva
serios. Mergeam la antrenament de două ori pe săptămână, jucam la
juniorii mari și, cum eu eram foarte mic, mă băgau doar câte zece
minute pe meci.
La Sportul cum ai ajuns?
Ca toți copiii, jucam fotbal în curtea școlii. În clasa a V-a, am
schimbat școala, și câțiva dintre noii colegi, juniori la Sportul,
mă băteau la cap să merg cu ei. „Haide la fotbal, haide la fotbal!”
până când am acceptat mai mult să văd cum e. M-am dus acasă și
le-am spus părinților că vreau să joc fotbal la Sportul. Chiar a
doua zi, tata m-a luat de mână și m-a dus la stadion. Acolo am dat
de nea Ion Stoișor, care m-a băgat imediat la joc. Era un meci
amical. Am dat două goluri și mi-a zis „Gata! Mâine vino cu două
poze”. Și m-a legitimat. Totul s-a petrecut foarte repede. În trei
săptămâni a început campionatul și am jucat din prima, n-am avut
nicio problemă.
La juniori ți-a fost profesor doar Ion Stoișor sau ai
mai avut și alți antrenori?
Cu domnul Stoișor m-am pregătit trei ani, poate chiar mai mult.
Când s-au unit grupele și s-a format una singură de ’84 am trecut
sub comanda lui Cornel Vlad. După ce domnul Vlad s-a îmbolnăvit, am
fost preluați pentru o jumătate de an de Cristi Sava. Am jucat și
la ’83 cu Gheorghe Gigel. Apoi s-a format echipa de tineret cu
domnul Jurcă și domnul Manea. Am avut mulți antrenori de la care am
avut ce învăța. La un moment dat, aveam trei meciuri pe săptămână,
la ’83, la ’84 și la tineret.
Ce amintire deosebită ai din timpul
junioratului?
A fost o perioadă foarte frumoasă, am multe amintiri plăcute.
Atunci câștigam mai mereu meciurile, mergeam la turneele finale,
numai că acolo nu am reușit să ne impunem. Dintre foștii colegi am
mai rămas foarte puțini.
Cine era prietenul cel mai bun?
Nu am avut niciodată prietenii foarte strânse, nu sunt genul de om
care își face repede prieteni. Însă, de mic am fost coleg cu Nicola
(n.red. – Nicola Vasile). Eram și cei mai buni. Îmi amintesc că noi
făceam echipele și la antrenament, dar și la meciuri sugeram cine
să intre în teren. El era cel mai vechi și împreună jucam foarte
bine.
Ai avut momente dificile în carieră?
Am avut niște probleme la genunchi, de creștere. M-am speriat
foarte tare. Mi se tot umflau și nu știam ce se întâmplă. Am fost
la un doctor care mi-a recomandat să fac o pauză de un an. Mi-am
zis „Nu fac pauză acum nici să mă omori”. Am continuat să joc cu
genunchere. Un an de zile m-am chinuit rău, după care nu am mai
avut probleme. Am mai avut un hop când s-a făcut selecția pentru
tineret. Antrenorul de la grupă, Cornel Vlad, i-a trimis pe alții
care erau mai vechi, dar am avut noroc cu domnul Cornel Jurcă. M-a
văzut, m-a luat imediat și mi-a dat banderola de căpitan.
„În Liga
a II-a erau și bătăi!”
Debutul îți priește. La juniori, în Liga a II-a, în Liga
I și la naționala de tineret ai dat gol în primul meci. Ce
urmează?
Acum unde mai pot debuta? Doar la echipa națională sau la o altă
echipă de club. Eu nu îmi pierd încrederea niciodată. Dacă vom avea
rezultate cu Sportul, sigur vor fi jucători care vor prinde și
tineretul, și echipa națională.
Revenirea în prima ligă a fost un pic cam
dură…
Într-adevăr, a fost grea. S-au pierdut mulți ani în Liga a II-a, în
care s-au făcut și greșeli, chiar nu vreau să îmi mai aduc
aminte.
Cum au fost cei patru ani din Liga a II-a?
Extrem de dificili. Totuși, eu văd și un avantaj în chestia asta,
pentru că ne-am călit. Am dat de niște jucători care nu te iertau
niciodată, a fost și bătaie, a fost și luptă. Mai mulți jucători
s-au maturizat în acești ani. Păcat că am pierdut mult timp, puteam
să fim mult mai sus.
Ce ai simțit la retrogradarea Sportului, în 2006?
A fost o mare dezamăgire. Vedeam că toți pleacă și noi rămânem
și… Eu ca eu, că eram tânăr. Aveam 20 și un pic de ani. Dar au
mai rămas jucători, care acum joacă pe la echipe mari, dar atunci,
cât au mai jucat trei etape la „B”, erau mai rău ca noi. Nu mai
puteau să se concentreze. Nu mai făcea niciunul față. Oricare
rămânea în situația noastră era ca și noi. Și eu poate dacă plecam,
cum au plecat ei, puteam să fiu departe. În fotbal, nu se știe
niciodată. Șanse sunt destule. Și mâine poate apare una.
Meciul din 2005 cu Olanda la tineret ți-l
amintești?
Mi-aduc aminte totul, perfect! Adversarii de atunci îi văd acum la
televizor. Van Persie, de Jong, Huntelaar, nici nu mai știu. Mulți!
De Jong a fost omul care m-a ținut. Era și el p-acolo când am
marcat al doilea gol pentru România.
„Suntem în urmă cu
odihna”
Urmează meciul cu Dinamo. La ultimul joc, în Ștefan cel
Mare, ai marcat golul patru al Sportului.
Acel 5-4. Ce meci senzațional am câștigat atunci! Mie îmi place să
joc în nocturnă, îmi place să joc cu echipele bune. Poate acum am
încredere mai mare decât am avut la meciul cu Oțelul. Cred că vom
face un rezultat bun. Numai că, apare o anumită teamă, la unii
jucători cu mai puțină experiență, pe care trebuie să o
eliminăm.
Și când vor scăpa de teamă?
Odată cu jocurile, vor crește, vor căpăta experiență și încredere
în forțele lor, pentru că în rest au tot ce le trebuie pentru a
face performanță. Acum e un moment prielnic. Dacă vom obține un
rezultat bun, își vor da seama că pot face față rigorilor Ligii
1.
De la Dinamo, cine crezi că e cel mai periculos
adversar?
Dinamo are jucători de atac extrem de periculoși, joacă în viteză.
E o echipă care poate pune probleme mari, dacă o lași să joace. Nu
pot să nominalizez un jucător anume. Pentru că, de la mijloc în
sus, e Cristea, e Torje, e Niculae. Am văzut meciul cu Olimpia
Bălți și dacă îi lași să joace e greu. Le place să joace deschis,
să marcheze. Ca echipă, Dinamo e foarte bună, dar asta nu ne
sperie. O să avem și noi mingea și vom vedea ce se întâmplă. Și
Sportul are jucători de valoare.
Sunt defavorizate echipele nou-promovate de sistemul
competițional. Sunt cumva în urmă cu pregătirea, având în vedere că
au avut doar cinci săptămâni de pauză?
Nu suntem în urmă cu pregătirea, suntem în urmă cu vacanța. Suntem
în urmă cu odihna, asta e problema. Sperăm să mai avem câteva zile
libere atunci când vor fi acțiuni ale echipei naționale. Acum, dorm
10-11 ore pe zi și tot mă simt un pic obosit.
Ar trebui schimbat calendarul competițional
intern?
Cert, diferența e prea mică. Noi am avut o săptămână de vacanță, în
care nu ai timp nici măcar să te deconectezi psihic. Fizic sigur nu
îți revii, dar psihic e problema.
Toate nou-promovatele au pierdut în prima
etapă…
Nu știu dacă e vorba de lipsă de valoare, de lipsa vacanței sau
despre altceva, mai ales că, fiind ocupat cu nunta, nu am urmărit
celelalte meciuri. Vom vedea în continuare.
Scăpă Sportul de retrogradare?
Eu zic că da, altfel de ce mai jucăm. Așa sperăm, mai mult, sperăm
și la o surpriză. Țintim mai sus. Orice este posibil, pentru că în
ultimii ani campionatul a fost echilibrat valoric, nu mai sunt
diferențe așa mari. Cu orice echipă joci, și acasă, și în
deplasare, speri să câștigi. Nu mai ai de cine să îți fie frică.
Înainte, cu ani în urmă, se știa clar. Erau Steaua și Dinamo,
mergeau braț la braț și câștigau toate meciurile, se decidea
campionatul între ele, în ultima etapă. Câteodată, mai intervenea
Rapidul. Acum, opt echipe se bat pentru titlu până la final. Se
poate întâmpla orice.
De arbitraje ce părere ai?
Nu mă interesează arbitrii. Să nu îmi dea mie roșu, în rest… Ca
echipă nu ai ce să faci, sunt deciziile lor.
Ce obiectiv personal ți-ai fixat?
Primul meu obiectiv e să marchez cât mai multe goluri, să meargă
echipa…
Cam câte goluri? Cam câte pahare de șampanie au fost la
nunta ta?
(Râde) Nici chiar așa, erau multe rău. Nu îmi propun ceva anume. Eu
tot sper. Sper să joc în cupele europene, ori cu Sportul, ori cu o
altă echipă, sper, de ce nu, cum am mai zis, și la echipa
națională, mai ales că atacanți nu sunt foarte mulți și care să fie
și în formă. Acum, cum ești un pic în formă ai o șansă. O convocare
depinde de mulți factori.
„Sper ca anul viitor
să devin tătic”
Cum e omul Costin Curelea când stă departe de
fotbal?
Sunt genul de om foarte liniștit. Îmi place mult să stau cu
prietenii, cu familia. N-am o viață zbuciumată. Mai ies la o terasă
cu prietenii, cu nașii, care au două fetițe dulci. Și eu și soția
suntem liniștiți.
Deci, paparazzi nu au nicio șansă să te prindă prin
cluburi?
Nu, nu o să mă prindă niciodată, îmi pare rău pentru ei, dar
cluburile nu mă atrag.
Pasiuni?
În afară de fotbal, n-am. Nu le am cu pescuitul, filatelia, nimic.
Poate filmele, dar rar. Ultimul film care mi-a plăcut a fost
„Shutter Island”, cu Leonardo DiCaprio. Un film care m-a
surprins.
Actori preferați?
Îmi plac DiCaprio și Russell Crowe.
Chiar dacă ești proaspăt căsătorit, ce preferi blondele sau
brunetele?
Când eram liber, nu aveam preferințe, altceva mă atrăgea, nu
culoarea părului. Oricum, nu am avut multe relații. Sunt împreună
cu Camelia de foarte mult timp și am ales bruneta, ca să spun așa,
nu brunetele. Așa a fost să fie!
V-ați făcut planuri? Pe când un Curelea
junior?
Cât se poate de repede. Sper ca anul viitor să se și nască.
Tot fotbalist, golgheter în Regie?
Nu știu, ce o să fie. Poate o să fie fată. Dacă va fi băiat și o să
îi placă, eu l-aș îndemna către fotbal. La un copil se vede de la
3-4 ani cum dă cu piciorul în minge, dacă poate sau nu poate ceva.
Dacă va avea talent, la fotbal, e clar. Mie îmi place mult fotbalul
și chiar dacă nu ajunge, nu-l forțează nimeni, dar sportul în
general te formează, te disciplinează, ai o ocupație și nu îți mai
arde de alte lucruri. Sportul e foarte important în viață.
„La
Sportul s-au dat cadou paltoane și telefoane”
Multă vreme a circulat pe seama Sportului povestea cu
paltoanele. Tu te-ai întâlnit cu ele?
Nu m-am întâlnit cu ele. Povestea asta a rămas mai mult ca un mit,
cum că salariile se plăteau în paltoane. Nici vorbă! Din ce știu
eu, pe lângă salariile și primele pe care le primeau jucătorii prin
contract, președintele a dorit să îi ajute și le-a făcut anumite
cadouri. Toți erau tineri, majoritatea nu proveneau din familii
înstărite. La Sportul veneau, de obicei, copiii amărâți, iar cei cu
bani se duceau la Steaua, la Dinamo. Pentru a-i ajuta, s-a implicat
mult în viața lor și dincolo de porțile stadionului. Un costum de
prezentare, inclusiv celebrul palton, o combină muzicală, un
telefon mobil sunt cadouri pe care nu cred că le-ar refuza cineva.
Câți se puteau lăuda la sfârșitul anilor 90 că au mobil? Iar un
costum de firmă nu e pentru orice buzunar. Am fost nevoit să îmi
cumpăr haine pentru nuntă și știu prea bine cât costă unul. Repet,
erau cadouri, nu reprezentau o primă. Lumea e nedreptă cu Vasile
Șiman. Nu știu dacă mai există un președinte de club care să se
gândească și la omul, mă rog, Curelea și nu numai la fotbalistul
Curelea. El se gândește, în primul rând, la om, vrea să formeze
caractere, asta vrea să facă. Te întreabă tot timpul fel și fel de
lucruri, la care nici nu te-aștepți. Inclusiv, de școală. De
exemplu, eu am terminat ANEFS-ul la zi, ceea ce la alt club nu știu
dacă aș fi reușit. Acum sunt profesor. Nu știu când o să profesez,
dacă o să am timp. Poate voi deveni antrenor. Am și eu un grad de
antrenor, la divizia D, C, nici nu știu. Important e că, după ce
îmi voi încheia cariera de fotbalist, voi avea mai multe
alternative.
Prima dată m-am întâlnit cu o minge când mă jucam în
casă cu bunicul meu. Era o minge de tenis de câmp pe care o
rostogoleam printre scaune, pe sub pat
Costin Curelea, atacant Sportul
65 de
goluri a marcat Curelea pentru Sportul până acum