Gelu Velici (21 de ani) a făcut saltul în această iarnă de la Ceahlăul la Dinamo. Mijlocașul va juca sub formă de împrumut în „Ștefan cel Mare”, până la finalul sezonului , moment în care „câinii” pot activa clauza de cumpărare definitivă stipulată în contractul cu gruparea moldavă.
Cei mai sceptici dintre suporterii „câinilor” au avut comentarii ironice privind achiziția jucătorului format de Poli Timișoara. De ce? Pentru că internaționalul de tineret fusese trimis de nemțeni la echipa a doua. Fanii lui Dinamo s-au îndoit de valoarea lui Velici, însă evoluțiile miijlocașului ofensiv din partidele de verificare disputate de „câini” în această iarnă i-au convins pe suporterii „roș-albi” să-i acorde credit, cel puțin pe termen scurt. Gelu a marcat un gol, în partida cu Cernomoreț Odessa, și a reușit să se remarce și în celelalte amicale, când a apărut în mai multe rânduri la finalizare.
Urmăriți AICI golul reușit de Gelu Velici în amicalul cu Cernomoreț Odessa (golul de 1-1)
Impresia generală asupra lui s-a schimbat, odată cu aceste evoluții. Rămâne însă în picioare întrebarea: cum a ajuns Gelu Velici la Ceahlăul 2, dacă el nu este un fotbalist modest? Răspunsul îl dau apropiații fotbalistului: pentru că intrase în dizgrația lui Gheorghe Ștefan. Vara trecută, bănățeanul și-a dat seama că nu intră în planurile tactice ale lui Miriuță și a cerut să fie lăsat să plece. Pietrenii nu i-au dat voie să părăsească echipa, dar nici nu l-au folosit, ci l-au trimis la echipa a doua. Cu această ocazie, Ceahlăul ar fi „uitat” să-l plătească, aproximativ patru luni de zile. De asemenea, apropiații lui Gelu susțin că actualul dinamovist încă așteaptă prima pentru evitarea retrogradării, ce ar fi trebuit virată astă-vară.
Această situație însă n-ar fi o noutate în cariera tânărului jucător. Experiența la defuncta Poli Timișoara, fosta echipă a lui Marian Iancu, i-a lăsat un gust și mai amar. Acolo, Velici nu și-a încasat opt salarii, pe care, crede el, nu le va mai vedea niciodată. Relația cu clubul bănățean s-a încheiat prost, dar începuse atât de bine. Gelu a fost considerat unul din cele mai bune produse ale clubului, avânt o poveste frumoasă și la LPS Banatul. Dinamovistul a făcut parte din generația de juniori a timișorenilor, dublă campioană națională (2009 și 2011).
16 meciuri a jucat Velici în cei doi ani de contract cu Ceahlăul (2012-2014), reușind două goluri
La ultimul titlu câștigat de bănățeni la acest nivel, Velici a făcut senzație marcând o dublă în ultimele minute ale finalei cu Viitorul, scor 2-1. Acesta a fost meciul ce l-a determinat pe Marian Iancu să-i fixeze lui Velici o clauză de reziliere de două milioane de euro. „Dacă nu se desființa echipa, cu greu aș mai fi plecat de la Timișoara, cu suma asta”, a spus fotbalistul.
Patronul de atunci al bănățenilor spera ca Velici să aibă traseul lui Torje, însă tânărul mijlocaș a sfârșit prin a pleca de la Poli cu opt salarii restante. „Nu sunt genul de om care să spună că sunt cel mai mare și cel mai tare, dar nu s-au purtat corect cu mine„, a mărturisit jucătorul.
Internaționalul de tineret a fost dus prima dată la fotbal de mama lui, iar în perioada junioratului devenise o țintă pentru italienii de la Lazio. Criza, „decesul” lui Poli și ghinionul l-au condus însă către echipa a doua a Ceahlăului, de unde a mers la Dinamo, pentru un refresh în carieră. „Câinii” l-au luat sub formă de împrumut, însă mutarea poate deveni definitivă dacă „roș-albii” vor achita 50.000 de euro, bani plătibili în două tranșe.
Gurile rele au spus despre el că ar fi avut probleme cu dependența de jocul de poker și că din această cauză iubita l-ar fi părăsit. „Eu am aceeași prietenă de patru ani, nu m-a părăsit nimeni. Și, când să joc poker? La 15 ani, când eram junior la Timișoara? Nu este nimic adevărat„, s-a confesat Velici, care e decis să demonstreze în acest retur că Dinamo nu s-a păcălit cu el.
Gelu Velici este un mare talent, veți vedea. Se va impune ca titular la Dinamo, n-am nicio emoție. În curând, va fi convocat și la naționala mare a României Gheorghe Chivorchian, omul care l-a dus de la Timișoara la Ceahlăul
Dacă voi juca împotriva Stelei, fiți siguri că nu voi avea vreo emoție. Până acum, vedeam astfel de derby-uri numai la televizor, acum sper să am ocazia să intru pe teren Gelu Velici, mijlocaș Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER