Povești

Am călcat într-o pată de benzină picurată dintr-un rezervor și deja ne prefacem că ne-am da foc în semn de protest. Lăsați, nu e cazul. Prin comparație cu șicanele care-l vizau pe Liță Dumitru, fuga lui Nea Manea în pijama de la spitalul Witting direct pe teren, înscenarea de viol lui Bartales, limbarița de azi a taberelor pare mai degrabă o hârjoneală între doi iezi pe tăpșan. Dacă net-ul ar fi făcut ochi mai demult, ce mesaje colțoase și-ar fi trimis ministrul Bulucea și colonelul Petrea, părinții lui Borcea și Taher de azi! Mimăm surprinderea, ca și cum i-am fi zărit vreodată pe Turcu și pe Zotta la taclale la un vernisaj în compania lui Pleșu și Liiceanu.

Să nu fim ipocriți, știm prea bine cu toții că întotdeauna fiecare săptămână de dinaintea derby-ului Rapid – Dinamo a pârjolit, cele două și-au adus mereu aminte că se urăsc la infinit. Rapid nesățios să tot pozeze în mielul trimis la tăiere, Dinamo în aristocratul închipuit și fudul să i se vadă epoleții când își leapădă tricoul după fiecare gol înscris. Răul cel mare al derby-ului ar fi într-adevăr dacă, peste noapte, Rapid și Dinamo n-ar mai fi ceea ce-și închipuie că sunt. Derby-ul n-ar mai avea niciun chichirez. De multe dintre meciuri nimeni nu-și mai aduce aminte. Poveștile țesute în jurul lor rămân însă nemuritoare.